Afganistanul este de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, acuză șeful diplomației de la Washington care anunță că SUA impun restricții de viză talibanilor

6.869 de vizualizări
Foto: © Andrei Moldovan | Dreamstime.com
Statele Unite au anunţat marţi noi sancţiuni împotriva talibanilor ca represalii la tratamentul aplicat femeilor şi fetelor în Afganistan, scrie AFP, potrivit Agerpres.

„Astăzi (luni), anunţ restricţii privind acordarea de vize (…) actualilor şi foştilor membri ai talibanilor şi altor indivizi consideraţi responsabili de sau complici la represiunea femeilor şi fetelor în Afganistan prin politici restrictive şi violenţă”, a indicat secretarul de stat american, Antony Blinken, într-un comunicat, cu ocazia celei de-a zecea aniversări a Zilei internaţionale a fetelor.

Afganistanul rămâne „de un an singura ţară din lume unde fetelor li se interzice sistematic să meargă la şcoală mai departe de învăţământul primar, fără nicio dată de întoarcere avută în vedere”, a subliniat şeful diplomaţiei de la Washington.

Educaţia fetelor este o problemă extrem de sensibilă în Afganistan, o ţară cu majoritate sunită. Talibanii, care au revenit la putere în august 2021 după retragerea americanilor, au interzis învăţământul secundar (gimnaziu şi liceu) pentru fete. În schimb, studentele sunt admise la universitate, mai notează Agerpres.

Un recent atentat sinucigaş într-un centru educaţional pentru studenţi la Kabul a făcut 53 de morţi, dintre care cel puţin 46 de fete şi tinere femei, potrivit unui raport al Misiunii de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (MANUA).

Foto: © Andrei Moldovan | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premieră în Republica Moldova: Înscrieri online la toate universitățile printr-o platformă a Guvernului. Peste 11.000 de candidați pe 9.000 de locuri la buget / Ministrul Dan Perciun: A fost prioritizată pedagogia, pentru că facem o investiție mai mare în viitorii noștri profesori

În Republica Moldova de anul acesta, tinerii se pot înscrie la orice universitate prin platforma online a Guvernului. Înscrierile au loc până în data de 31 august, în primul tur.…
Vezi articolul

Patru directori de școală din România au fost premiați pentru că au redus abandonul școlar, analfabetismul funcțional sau au îmbunătățit rezultatele la Evaluarea Națională în școlile pe care le conduc

Patru directori de școală din România din Ditrău (jud. Harghita), Curcani (jud. Călărași), Popricani (jud. Iași) și Iași, care au avut rezultate excepționale precum reducerea abandonului școlar sau a analfabetismului…
Vezi articolul

GRAFIC România atinge platoul valului 4 săptămâna aceasta / Asistăm la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecută – cercetători de la Universitatea Babeș-Bolyai

România ajunge săptămâna aceasta pe platoul valului 4, asistând la o stagnare sau chiar la o ușoară scădere a numărului cazurilor zilnice față de săptămâna trecut, potrivit cercetătorilor de la…
Vezi articolul