Admiterea la liceu cu examen, introdusă în ROFUIP 2024, noul regulament de organizare și funcționare al școlilor și liceelor, deși prima admitere pe acest model „Deca” ar fi în 2027

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Liceele vor putea organiza concursuri de admitere în clasa a IX-a, pe modelul „Deca”, potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2024), publicat pe 12 august în Monitorul Oficial. Concursul va avea loc pentru prima dată în vara anului 2027, potrivit noii legi a Educației.

Tot pe 12 august a fost publicat în Monitorul Oficial și Statutul Elevului 2024 – descarcă. Sala de detenție, fără telefoane mobile în timpul orelor și sancțiunile care pot fi aplicate elevilor din anul școlar 2024-2025, printre noutăți.

Conform articolului 128, punctul e) din ROFUIP, „unităţile de învăţământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de şcolarizare, raportat la numărul de formaţiuni de studiu după susţinerea de către elevi a evaluării naţionale”.

Art. 128 – „(1) Examenele organizate de unităţile de învăţământ sunt

„a) examen de corigenţă; 

b) examen de încheiere a situaţiei şcolare pentru elevii declaraţi amânaţi; 

c) examen de diferenţe pentru elevii a căror înscriere în unitatea de învăţământ este condiţionată de promovarea unor astfel de examene/evaluări; 

d) examinări/testări organizate în vederea înscrierii elevilor în clasa a V-a. 

e) unităţile de învăţământ liceal pot organiza concurs de admitere în clasa a IX-a, pentru anumite specializări sau pentru toate specializările, pentru maximum 50% din numărul de locuri atribuite prin planul de şcolarizare, raportat la numărul de formaţiuni de studiu după susţinerea de către elevi a evaluării naţionale

(2) Organizarea în unităţile de învăţământ a examenelor de admitere în învăţământul liceal sau profesional, inclusiv învăţământ profesional şi tehnic dual, precum şi a examenelor şi evaluărilor naţionale se face conform metodologiilor aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.”

Legea învățământului preuniversitar 198/2023 prevede faptul că elevii care au intrat în clasa a V-a în toamna lui 2023 vor fi primii care vor da examen suplimentar de admitere la liceu în vara anului 2027.

Introducerea unui examen suplimentar de admitere la liceu a stârnit controverse în societate. Membrii partidului USR s-au opus acestei măsuri în cadrul dezbaterilor cu reprezentanții Ministerului Educației. USR a cerut ca Ministerul Educației să justifice introducerea acestui examen și alegerea procentului de 50% din locuri pentru care se va susține.

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a explicat că examenul nu este obligatoriu nici pentru licee, nici pentru elev. „Copilul dacă s-a dus la Evaluarea Națională a luat o notă mulțumitoare, cu siguranță că nu va mai fi interesat să intre pe locurile scoase la concurs, pentru că va intra fără nicio emoție pe locurile care se repartizează computerizat”, a spus acesta.

Și părinții s-au opus acestui examen, întrucât reprezintă o presiune în plus asupra elevilor și favorizează „industria meditațiilor”.

În plus, nici elevii nu sunt de acord cu introducerea acestui examen. Președinta Asociației Elevilor din Constanța de la acea vreme, Adriana Dudună, a sugerat că, în cazul în care se dovedește că Evaluarea Națională nu este reprezentativă, aceasta ar trebui să fie modificată în loc să se introducă un examen suplimentar.

Inițial, în prima variantă a legii Cîmpeanu, din vara lui 2022, examenul s-ar fi dat doar în cazul colegiilor naționale și pentru 90% dintre locuri. Apoi procentul a fost modificat la 80%, scăzând apoi la 60 % în forma Ligiei Deca, adoptată de Guvern.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Foto: © Agencyby | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version