Admitere liceu 2024, la seral și frecvență redusă. Candidații care împlinesc 18 ani se pot înscrie de pe 25 iulie – Actele necesare / Repartizarea în clasa a IX-a, după 30 iulie

11.819 vizualizări
Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com
Absolvenții de gimnaziu care împlinesc 18 ani până pe 9 septembrie anul acesta, când începe anul școlar 2024-2025, se pot înscrie la liceu în clasa a IX-a la învățământ seral sau cu frecvență redusă, potrivit calendarului de admitere.

Înscrierile încep de pe 25 iulie, până pe 30 iulie, arată calendarul publicat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor. Înscrierile se fac la un centru desemnat de fiecare inspectorat școlar, astfel că toți candidații sunt sfătuiți să urmărească informările inspectoratelor școlare (ISJ) din județele lor.

La învățământul seral se pot înscrie candidați care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, iar la învățământul cu frecvență redusă – candidați din seriile anterioare care împlinesc 20 de ani până la data de 31 august 2024 inclusiv, conform ISJ Bihor.

Dosarul trebuie să conţină următoarele documente:

  1. cererea de înscriere;
  2. certificatul de naştere, cartea de identitate şi, după caz, certificatul de căsătorie în copie conform cu originalul
  3. adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională/tezele cu subiect unic/testele naţionale/examenul de capacitate;
  4. foaia matricolă pentru clasele a V-a – a-VIII-a (cu calculul mediei generale);
  5. adeverință medicală.

Repartizarea candidaţilor înscrişi la învăţământul seral şi cu frecvenţă redusă se va face în județul Bihor în perioada 31 iulie – 2 august 2024, pe locurile anunţate de Inspectoratul Şcolar prin Ghidul admiterii în învăţământul liceal şi profesional 2024. Repartizarea se face în două etape:

  1. Sunt repartizaţi candidaţii care au susţinut evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naţionale/ examenul de capacitate, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi a opţiunilor.
  2. Sunt repartizaţi candidaţii care nu au susţinut evaluarea naţională/tezele cu subiect unic din clasa a VIII-a/testele naţionale/ examenul de capacitate, în ordinea descrescătoare a mediilor de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.
Înscrierea în clasa a IX-a seral în București, pe 25-26 iulie

În Capitală, înscrierea în clasa a IX-a seral sau la clasele cu frecvență redusă se face joi și vineri, 25 și 26 iulie, potrivit unei informări a Inspectoratului școlar al Municipiului București (ISMB).

Înscrierea se face în intervalul orar 9 – 16 la Colegiul Național Școala Centrală, de pe strada Icoanei nr. 3-5, Sector 2. Documentele necesare sunt aceleași ca cele precizate mai sus în articol din informarea ISJ Bihor. Repartizarea la liceu se face pe 30 iulie în București, „în serii de câte 10”, mai transmite ISMB.

Iată un model de cerere – clasa a IX-a seral 2024:

Calendar admitere liceu seral / frecvență redusă 2024 (sursa):

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Admitere liceu 2024. Completarea fișelor cu opțiuni continuă de luni, 15 iulie, încă o săptămână. Repartizarea computerizată este miercuri, 24 iulie – calendarul înscrierii în clasa a IX-a
Înscriere la liceu 2024 pentru elevii rromi și pentru cei cu cerințe educaționale speciale. Completarea opțiunilor se face luni și marți, 15-16 iulie – calendarul complet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor” – premierul Nicolae Ciucă, după ce AUR a început o campanie împotriva G4Media / Edupedu.ro condamnă atacul

„Guvernul României respinge cu fermitate orice încercare de intimidare a jurnaliștilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă după ce partidul extremist AUR a lansat miercuri un atac la adresa G4Media.ro, provocându-și…
Vezi articolul

Școlile particulare au propus Guvernului ca infrastructura lor să fie folosită și de școlile de stat, din septembrie. Turcan: Un număr mare de copii cum avem în momentul de față în clasă va trebui să rămână o amintire

Vicepremierul Raluca Turcan anunță că astăzi a avut o nouă întâlnire cu reprezentanții Asociației Școlilor Private, alături de premierul Ludovic Orban și Ministrul Educației, Monica Anisie. “Școlile particulare au propus…
Vezi articolul