Admitere liceu 2023. Corectarea în baza de date a opțiunilor elevilor transcrise greșit și rezolvarea cazurilor medicale au loc în perioada 26-28 iulie / Model de cerere pentru situații speciale și ce trebuie să conțină dosarul

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com

În perioada 26-28 iulie 2023, comisiile de admitere județene rezolva situațiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată la Admiterea la liceu 2023, cum ar fi cazuri medicale speciale, schimburi de elevi, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu sau corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date a opțiunilor exprimate de elevi, potrivit procedurii publicate de ISJ Iași.

Situațiile speciale sunt prevăzute la art. 54 alin. (1) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Situațiile speciale se referă la:

La etapa de soluționare a cazurilor speciale pot participa doar candidații care:

– au participat la repartizarea computerizată din prima etapă de admitere și au depus dosarul de înscriere în unitățile de învăţământ liceal în perioada 20-25 iulie 2023;

– candidații care au fost admiși la liceele /clasele la care s-au susținut probe de aptitudini și au depus dosarul de înscriere în unitățile de învățământ liceal în perioada 20-25 iulie 2023;

– candidații care au fost repartizați computerizat pe locurile speciale pentru rromi și au depus dosarul de înscriere în unitățile de învăţământ liceal în perioada 20-25 iulie 2023;

– candidații care au fost repartizați computerizat pe locurile speciale pentru candidații cu CES și au depus dosarul de înscriere în unitățile de învățământ liceal în perioada 20-25 iulie 2023, potrivit procedurii.

În toate situațiile, cu excepția candidaților gemeni/tripleți, soluționarea cazurilor speciale se realizează în baza ultimei medii de admitere.

Criteriul referitor la media de admitere se referă la media de admitere a ultimului admis prin repartizare computerizată și se aplică în toate cazurile în care, în urma repartizării computerizate, s-au ocupat toate locurile alocate prin planul de școlarizare la specializarea/clasa respectivă, fără a lua în considerare locurile suplimentare special acordate pentru candidații rromi şi pentru candidații cu CES.

Părinții divorțați depun / transmit o copie a hotărârii judecătoreşti definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească. În situația în care există custodie comună, părintele care completează și depune /transmite cererea de înscriere declară că celălalt părinte este de acord cu înscrierea copilului la unitatea respectivă de învățământ liceal, prin completarea Anexei nr. 3 la prezenta procedură, cunoscând că falsul în declarații este pedepsit de legea penală, conform prevederilor art. 292 din Codul Penal, conform procedurii.

Dosarul de participare la etapa de soluționare a cazurilor speciale conține cererea de înscriere și documentele specifice fiecărei situații

În funcție de situația specifică în care se află, candidatul, prin părinte / reprezentant legal instituit, depune următoarele documente:

a) Situație medicală specială:

Cererea, însoțită de:

b) Redistribuirea candidaților gemeni:

Cererea, însoțită de:

c) Distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu

Cererea prevăzută în Anexa nr. 1, însoțită de:

d) Corectarea unor erori de transcriere în baza de date computerizată a opțiunilor exprimate de elevi

Cererea, însoțită de:

e) Schimb între elevi (elevii trebuie să aibă aceeași medie de admitere)

DOCUMENT Cerere înscriere în etapa de soluționare a situațiilor speciale:

DOCUMENT Declarație-acord pentru etapa de soluționare a situațiilor speciale:

DOCUMENT Declarație pe propria răspundere pentru etapa de soluționare a situațiilor speciale:

DOCUMENT Procedura de rezolvare a situațiilor speciale, publicata de ISJ Iași:

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version