Admitere liceu 2019. Topul liceelor din București la care au vrut să meargă cei mai mulți elevi anul trecut și ce spun tinerii că le-a influențat alegerea

10.242 de vizualizări
Foto: Freepik.com
Pe primul loc în topul celor mai dorite licee din București, din punct de vedere al numărului de opțiuni exprimate de elevii care s-au înscris la Admiterea din anul 2018, a fost Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr”. Această școală a avut 513 opțiuni exprimate de către elevi, potrivit celui mai recent raport făcut de Inspectoratul Școlar al Municipiului București în colaborare cu Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională. Cel mai important criteriu de alegere a unui liceu sau a unei specializări a fost cel al aptitudinilor personale, prestigiul şcolii fiind pe locul al treilea, mai arată studiul.

Orientarea elevilor de clasa a VIII-a a fost mai ales către filiera teoretică 72,78% (7235 elevi). Spre filiera tehnologică au mers doar 7,30% (726 elevi), iar spre filiera vocaţională 9,45% (940 elevi). Către învăţământul profesional s-au orientat 2,65% (264 elevi), iar spre învăţământul special – liceu şi învăţământ profesional special – 43 elevi (cca 0,43%), mai arată raportul citat.

Procentul celor nehotărâţi era de 7,02 (698 elevi).

Iată clasamentul liceelor care au avut la Admiterea din anul 2018 cele mai multe opțiuni exprimate de către elevi.

Liceul
Sectorul
Numărul opțiunilor exprimate
1. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”
5
513
2. Colegiul Național „Spiru Haret”
2
501
3. Colegiul Național „I. L. Caragiale”
1
473
4. Colegiul Național „Gheorghe Șincai”
4
468
5. Colegiul Național „Iulia Hașdeu”
2
357
6. Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza”
3
332
7. Colegiul Național „Matei Basarab”
3
306
8. Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”
1
300
9. Colegiul Național „Sfântul Sava”
1
290
10. Colegiul Național „Grigore Moisil”
6
281

Care a fost situaţia opţiunilor exprimate de elevii claselor a VIII-a în anii şcolari anteriori.

Dacă vreţi să vedeţi din ce sectoare vin elevii la specializările de la liceele din Bucureşti puteţi consulta raportul ISMB.

Iată şi topul liceelor tehnologice şi vocaţionale, în funcţie de opţiunile elevilor.

Citește și:

La chestionarul la care au participat elevii anul trecut, aceştia au răspuns la câteva întrebări.

Aptitudinile personale (47,53%) au cea mai mare influenta în exprimarea opţiunii privind traseul şcolar, urmate de “profilul ales este necesar pentru a practica profesia pe care doresc să o urmez” (30,17%). Pe a treia pozitie, privind factorii care au influentat alegerea, se afla apropierea scolii de casa (30,12%), iar pe a patra pozitie găsim prestigiul şcolii (25,54%).

Iată care era situația opțiunlor elevilor în 2017, la liceele din top, potrivit raportului ISMB-CMBRAE.

Topul celor mai dorite licee din Capitală era puțin diferint în 2016, potrivit datelor oficiale.

Metodologie: Studiul din 2018 privind orientarea şcolară şi profesională a elevilor din clasele a VIII-a a fost realizat în urma unor chestionare aplicate unui unui număr de 11.181 elevi (78,02% din totalul populatiei şcolare din Capitală din clasele a VIII-a). Studiul s-a realizat în perioada 8-24 octombrie 2018.

CUM SE INTRĂ LA LICEU

Admiterea la liceu 2019 se face, la fel ca în anii trecuți, pe baza notelor de la Evaluarea Națională și a mediei de absolvire a claselor V-VIII.

Concret, Media de admitere la liceu 2019, pe baza căreia absolvenții de clasa a VIII-a se înscriu în clasa a IX-a, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Națională (contează în proporție de 80% la admiterea la liceu), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).

La liceele vocaționale sau cu predare în limbă străină, contează rezultatele elevilor la probele vocaționale și la examenele de limbă.

INFORMAȚII DE BACKGROUND

Amintim că Guvernul Dăncilă a aprobat în aprilie cea mai mare scădere a cifrei de școlarizare pentru liceu, din ultimii 10 ani. A tăiat 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a, iar explicația lui Andronescu a fost că “ne-am apropiat de cohorta de copii care intră în liceu anul acesta”.

A întârziat până după alegerile europarlamentare repartizarea cifrelor de școlarizare pe liceu-școala profesională, pentru a nu afecta scorul PSD în alegeri, ceea ce a dat peste cap toate pregătirile pentru examene: pentru a acoperi legal încălcarea ordinului de ministru care prevede și acum că pe 13 mai 2019 liceele și școlile profesionale ar fi trebuit să tipărească broșurile cu informațiile esențiale despre admitere, inclusiv numărul de locuri și de clase, Andronescu a semnat chiar pe 13 mai 2019 un ordin de ministru care modifica atât termenul pentru tipărirea broșurii cu locurile la licee și școli profesionale (acesta ar fi urmat să fie amânat pe 30 mai 2019), cât și datele de susținere a probelor de aptitudini și de limbi pentru admiterea la liceu 2019.

Reacția societății și scandalul pe care l-a generat decizia de a modifica datele de admitere la liceu, cu doar două zile înainte de probele vocaționale, au făcut-o să dea înapoi și să renunțe chiar înainte de publicarea în Monitorul Oficial la ordinul pe care îl semnase.

La 2 zile după alegerile europarlamentare și cu doar o săptămână înainte ca elevii de clasa a VIII-a să termine școala, Andronescu a trimis către licee numărul de locuri pe care l-a repartizat anul acesta. A renunțat la planul anunțat părinților de a repartiza pe București 47% dintre locuri la școala profesională și a continuat numărul de locuri de anul trecut.

Broșurile cu numărul de locuri pe care îl scot liceele la admitere anul acesta și cu ultimele medii de admitere de anul trecut, precum și cu toată procedura de admitere la liceu detaliată pentru elevi și părinți, au început să fie publicate online – deci nu tipărite, așa cum s-a angajat Ministerul Educației prin ordin de ministru – doar două zile înainte ca elevii de clasa a VIII-a să termine cursurile. Tinerii au aflat pe câte locuri concurează la admiterea la liceu abia cu 2 săptămâni înainte să înceapă examenele.

CALENDAR ADMITERE LICEU 2019:

3 – 7 iulie 2019:              Elevii de clasele a VIII-a completează opțiunile în fișele de înscriere la liceu (aleg liceele și specializările la care vor să studieze, începând cu cea pe care și-o doresc cel mai mult) și introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere
4 – 8 iulie 2019:              Elevii și părinții verifică fișele de înscriere la liceu și corectează eventualele greșeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019:                 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenților de clasa a VIII-a
15 – 18 iulie 2019:         Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
19, 22 și 23 iulie 2019: Rezolvarea de către comisia județeană de admitere a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, a repartizării candidaților care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și a candidaților care nu au participat sau au participat, dar nu au fost repartizați în etapa repartizării computerizate
Calendar admitere la liceu 2019 pe locurile speciale pentru romi și a candidaților pentru învățământul special

15 mai 2019:            Afișarea locurilor speciale pentru candidații romi

10 – 14 iunie 2019: Primirea cererilor de înscriere a candidaților pe locurile speciale pentru romi

9 – 10 iulie 2019:     Repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi, folosind aplicația informatică centralizată (la Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes)

9 – 10 iulie 2019:      Înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special folosind aplicația
informatică centralizată (la Școala Gimnazială Specială Nr. 8, sector 1)

  • În mod excepțional, cererile de înscriere pe locurile speciale pentru romi se mai pot depune până la data de 28 iunie 2019, cu avizul președintelui comisiei de admitere a municipiului București.

A DOUA ETAPĂ DE ADMITERE ÎN LICEU 2019

23 iulie 2019:          Se afișează locurile rămase libere, locul de desfășurare a probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă și graficul acestor probe

24 – 25 iulie 2019:  Absolvenții de clasa a VIII-a se înscriu la liceele care organizează probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă/maternă;

26 – 29 iulie 2019: Desfășurarea probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă
modernă/maternă

24 – 30 iulie 2019:  Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat sau
nu au fost repartizați în etapa anterioar sau care și-au încheiat situația școlară după prima etapă de admitere la liceu (la Liceul Teoretic Bilingv Miguel de Cervantes)

31 iulie – 1 august 2019: Repartizarea la liceu 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Activitate în cadrul programului „Școala Altfel”: Elevii unei școli din București au mers la piață și au cumpărat fructe și legume / Învățătoare: „Am vrut ca ei să înțeleagă importanța produselor locale și a susținerii producătorilor autohtoni. Activitatea a avut și o componentă legată de educația financiară”

Elevii clasei a III-a de la o școală din București au făcut cumpărături la piață, activitatea fiind organizată în cadrul programului național „Școala altfel”, scrie G4Food.ro. Acest program își propune…
Vezi articolul

Una dintre educatoarele copiilor din Ucraina, la „grădinița” din Buzău, amenajată voluntar de ea și de colegele ei la subsolul unei pensiuni: I-am învățat câteva cuvinte în limba română, i-am învățat culorile, să numere, sunt foarte receptivi

„Ei sunt primiți și stau într-un spațiu destul de ok, dar gândiți-vă că nu se mai întâlnesc cu prietenii, nu mai au aceleași obiceiuri pe care le aveau până acum.…
Vezi articolul