Admitere Liceu 2019. Ierarhia elevilor după media din gimnaziu și cea de la Evaluarea Națională a fost publicată de doar 10 inspectorate

Admitere la liceu 2020

SURSA: Edupedu.ro

UPDATE 11:50: Ministerul a publicat mediile de admitere pentru toate județele.
Doar 10 inspectorate școlare din cele 42 au publicat ierarhizarea mediilor de admitere la liceu la nivel județean, prevăzută de metodologia ministerului Educației. Inspectoratele școlare din toată țara ar fi trebuit să publice pe data de 3 iulie listele cu elevii care se pot înscrie la admiterea în liceu, ierarhizate după media generală din anii de gimnaziu și media de la Evaluarea Națională.

Pe data de 3 iulie este prevăzută „completarea de către secretariatele şcolilor a fişelor de înscriere cu numele/codul unităţii de învăţământ gimnazial, cu datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a, cu
mediile generale de absolvire, cu notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, cu mediile de admitere, prin tipărirea acestora din aplicația informatică centralizată”.

Tot pe data de 3 iulie este obligatorie „anunţarea ierarhiei la nivel judeţean/al municipiului Bucureşti a absolvenţilor claselor a VIII-a, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere”, potrivit calendarului de Admitere în Liceu 2019.

Au existat însă o serie de probleme la înscrierea la liceu. Nici Ministerul Educației nu a publicat la nivel național ierarhia mediilor de admitere în funcție de care părinții și elevii completează fișele de înscriere la liceu.

De ce sunt importante ierarhiile elevilor

Tot pe 3 iulie începe „completarea opţiunilor în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi de către părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a. Are loc completarea fişelor de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt judeţ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia Națională de Admitere”, potrivit calendarului oficial. Procedura este în derulare până pe data de 7 iulie.

Dacă nu au la dispoziție mediile de admitere, elevii și părinții nu pot completa fișele de înscriere. Vezi aici cum se completează fișa de înscriere la liceu.

Edupedu.ro publică listele cu ierarhizarea elevilor, acolo unde acestea au fost afișate de inspectoratele județene.

  1. Ierarhia din județul Alba (nepublicată)
  2. Ierarhia din județul Argeș
  3. Ierarhia din județul Arad
  4. Ierarhia din județul Bacău
  5. Ierarhia din județul Bihor (nu a fost încă afișată)
  6. Ierarhia din județul Bistrița-Năsăud (nu a fost încă afișată)
  7. Ierarhia din județul Brăila (nu a fost publicată încă)
  8. Ierarhia din județul Botoșani (nu a fost publicată încă)
  9. Ierarhia din județul Brașov (nu a fost publicată încă)
  10. Ierarhia din județul Buzău (nu a fost încă publicată)
  11. Ierarhia din județul Cluj (nu a fost publicată încă)
  12. Ierarhia din județul Călărași (nepublicată)
  13. Ierarhia din județul Caraș-Severin (nepublicată)
  14. Ierarhia din județul Constanța (nepublicată)
  15. Ierarhia din județul Covasna (nepublicată)
  16. Ierarhia din județul Dâmbovița
  17. Ierarhia din județul Dolj (nepublicată)
  18. Ierarhia din județul Gorj
  19. Ierarhia din județul Galați 
  20. Ierarhia din județul Giurgiu (nepublicată)
  21. Ierarhia din județul Hunedoara
  22. Ierarhia din județul Harghita (site nefuncțional)
  23. Ierarhia din județul Ilfov
  24. Ierarhia din județul Ialomița (nepublicată)
  25. Ierarhia din județul Iași (nu a fost publicată)
  26. Ierarhia din județul Mehedinți (ierarhizarea mediilor pentru ultimii doi ani, nu a elevilor după media generală)
  27. Ierarhia din județul Maramureș 
  28. Ierarhia din județul Mureș (nepublicată)
  29. Ierarhia din județul Neamț (nepublicată)
  30. Ierarhia din județul Olt (nepublicată)
  31. Ierarhia din județul Prahova (nepublicată)
  32. Ierarhia din județul Sibiu
  33. Ierarhia din județul Sălaj (nepublicată)
  34. Ierarhia din județul Satu-Mare (nepublicată)
  35. Ierarhia din județul Suceava (nepublicată)
  36. Ierarhia din județul Tulcea (nepublicată)
  37. Ierarhia din județul Timiș (nepublicată)
  38. Ierarhia din județul Teleorman (nepublicată)
  39. Ierarhia din județul Vâlcea (nepublicată)
  40. Ierarhia din județul Vrancea
  41. Ierarhia din județul Vaslui (doar centralizatorul mediilor, nu si ierarhizarea elevilor)
  42. Ierarhia din București (încă nu a afost publicată)

 

Exit mobile version