Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că la admiterea la liceu „vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri, vor fi greu de departajat”. În situația în care elevii au medii egale, nota la Limba și literatura română este primul criteriu de departajare, indiferent de profilul la care vor să intre candidații, după cum a precizat cadrul didactic. Cătălin Ciupală este profesor de matematică la Colegiul National Andrei Saguna din Brașov.
- Media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2023, după ce mai mult de 20 de ani a avut o pondere la media finală.
Admitere la liceu 2023
„Dacă faci o schimbare, e de dorit ca schimbarea să fie din timp, ca elevul când intră în a V-a să știe exact ce-l așteaptă în clasa a VIII-a. Părinții să știe lucrul acesta, pentru că, în funcție de cum va urma examenul, ei își fac strategia de învățare sau de abordare a școlii. Este o strategie. Fiecare elev are o strategie de abordare a școlii, independent de strategia țării”, a precizat cadrul didactic.
Aceasta a precizat că „nu se mai merge din ierarhia din sutime în sutime”: „Acum notele nu vor mai merge din sutime în sutime. De ce? Pentru că notele la matematică și la română de la Evaluare Națională merg cu virgulă cinci, din cinci în cinci e pragul, adică de exemplu, la matematică, notele sunt 9.75, 9.80, 9.85 ș.a.m.d. La fel și la Română.
Practic, nu se mai merge pe ierarhie din sutime în sutime și se va merge pe ierarhie din 2,5 în 2,5 sutimi. Rotunjită înseamnă două sutimi sau 3 sutimi. 3 sutimi înseamnă 60, 100 de locuri pe ierarhia județeană, posibil. Vor fi mulți elevi care vor avea aceeași medie la română și la mate și nu poți să-i departajezi așa ușor.”
Cătălin Ciupală: Dacă vrei să să faci o schimbare de tipul acesta, care pentru mulți este o schimbare majoră, adică să elimini complet media anilor sau să-i diminuezi ponderea, cred că lucrurile acestea ar trebui făcute oarecum din timp. De ce? Pentru că noi avem o problemă de evaluare, în primul rând. Problema noastră cea mare de evaluare este faptul că în gimnaziu și nici măcar în liceu noi nu avem standarde de evaluare. Noi nu avem standarde de evaluare, în sensul că aceeași notă de, să zicem, șase nu este cuantificabilă la șase de câte toți profesorii din țară, care predau la o anumită clasă, la o anumită materie. Chestia aceasta trebuie făcută din timp.
Dacă faci o schimbare, e de dorit ca schimbarea să fie din timp, ca elevul când intră în clasa a V-a să știe exact ce-l așteaptă în clasa a VIII-a. Părinții să știe lucrul acesta, pentru că, în funcție de cum va urma examenul, ei își fac strategia de învățare sau de abordare a școlii. Este o strategie. Fiecare elev are o strategie de abordare a școlii, independent de strategia țării.
Pe de altă parte, este un lucru bun că s-a eliminat, dar, repet, ar fi trebuit să fie anunțat din timp, după părerea mea, că notele nu sunt relevante. Nota la o școală severă sau la un profesor sever nu este aceeași cu nota opt din altă parte. Deci, într-un anumit fel, e bine, pentru că nu mai contează. Pe de altă parte, lucrurile acestea trebuiau anunțate din timp. (…)
Edupedu.ro: Ierarhiile de anul acesta, când nu mai contează rezultatele din anii de gimnaziu, influențează poziționarea elevilor pentru locurile la în clasa a IX-a?
Cătălin Ciupală: Influențează și eu anticipez că vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri, vor fi greu de departajat. Să vă dau un exemplu. În general, în județul Brașov sunt cam 3500-3000 de elevi care merg la Evaluarea Națională. Deci, ei merg la repartiția computerizată. În jurul mediei, să zicem, de 9.40 fiecare sutime poate să te ridice sau să te lase cu 10-20-30 de locuri câteodată. Dacă tu ești pe cu 9.40 poți să fii pe locul 700 și cu 9.41 să fii pe locul 650. Te poate duce în sus sau în jos cu câteva locuri bune. Acum notele nu vor mai merge din sutime în sutime. De ce? Pentru că notele la matematică și la română de la Evaluare Națională merg cu virgulă cinci, din cinci în cinci e pragul, adică de exemplu, la matematică, notele sunt 9.75, 9.80, 9.85 ș.a.m.d. La fel și la Română.
Practic, nu se mai merge pe ierarhie din sutime în sutime și se va merge pe ierarhie din 2,5 în 2,5 sutimi. Rotunjită înseamnă două sutimi sau 3 sutimi. 3 sutimi înseamnă 60, 100 de locuri pe ierarhia județeană, posibil. Vor fi mulți elevi care vor avea aceeași medie la română și la mate și nu poți să-i departajezi așa ușor.
De exemplu, 5 elevi au 9.60 media generală. Din cei cinci, trei au 9.70 la română și 9.50 la mate, iar doi au 9.70 la mate și 9.50 la română. Ei, practic, au aceeași medie de admitere, doar că diferă notele la mate și la română. De multe ori, copiii vor merge la mate-info sau își aleg un profil după nota la română, nu neapărat după nota la mate. (Nota la – n.red) Limba română va decide dacă mergi la mate-info sau la științe, ceea ce o tâmpenie monumentală. Nu ar trebui ca doar abilitățile tale de limba română să decidă unde te duci. Copilul acela, dacă vrea să meargă la mate-info sau la științe, e clar că are abilități către zona, să zicem, reală sau științifică. E absurd să iei în considerare nota la română când el vrea altceva.
Edupedu.ro: Ce le transmiteți elevilor care mâine au proba la Matematică?
Cătălin Ciupală: Să fie odihniți mâine dimineață. Dacă se poate, să se culce cât mai devreme și să să doarmă bine, pentru că o minte odihnită face mult mai mult decât o minte care are multe cunoștințe și e obosită. Să aibă încredere în ei, să nu intre în panică dacă văd că nu știu un anumit subpunct, o anumită problemă. Să treacă mai departe.
Informații de context
Media claselor gimnaziale poate fi folosită la departajarea candidaților cu medii egale de admitere. În cazul în care doi candidați au medii de admitere legale, aceștia vor fi departajați folosind, în ordine, următoarele criterii, potrivit art. 2 alin. (7):
- „a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
- b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
- c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, susținută conform prevederilor art. 10 din Metodologia de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, aprobată prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.802/2010 privind organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul școlar 2011—2012, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;”
- d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.”
Media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a avea o pondere de 20% în calculul mediei de admitere la liceu (media de la Evaluarea Națională având o pondere de 80).
În mai 2022, Sorin Câmpeanu, ministru al Educației, spunea că mediile din gimnaziu “mai degrabă nu” ar trebui să conteze pentru admiterea la liceu. Eliminarea mediei din clasele de gimnaziu pentru admiterea la liceu a fost luată în calcul de fostul ministru al Educației, Monica Anisie, înainte de criza produsă de pandemie, la sfârșitul lui 2019, dar premierul de atunci, Ludovic Orban, a spus atunci că orice schimbare în organizarea examenelor trebuie făcută la început de ciclu.