Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș dă startul înscrierilor la programele de studii de licență începând de mâine, 13 iulie 2024, ora 08:00. Oferta educațională de programe de studii de licență, masterat și doctorat este de peste 4.400 de locuri, dintre care 1.459 finanțate de la bugetul de stat.
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș vine în întâmpinarea candidaților cu o ofertă diversificată de programe de studii de licență, masterat și doctorat adaptate nevoilor de pe piața muncii, metode de predare interactive, burse de studiu, mobilități internaționale Erasmus și numeroase facilități sociale și sportive.
Cifra de școlarizare pentru sesiunea de admitere 2024 este:
- studii de licență: 3.142 locuri, din care 1.100 locuri finanțate de la bugetul de stat;
- studii de masterat: 1135 locuri, din care 320 locuri finanțate de la bugetul de stat;
- studii de doctorat: 149 locuri, din care 39 finanțate de la bugetul de stat.
Înscrierea candidaților se face exclusiv on-line pe platforma dedicată concursului de admitere.
Calendarul admiterii: Dacă dorești să devii studentul nostru, următoarele date îți vor fi de folos:
- 13 iulie – 18 iulie 2024 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență din domeniul Sănătate;
- 20 iulie – 24 iulie 2024 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și programele de studii de licență din cadrul facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” și Economie și Drept;
- 21 iulie – examen de admitere la programele de studii de licență din domeniul Sănătate;
- 25 iulie – proba practică la programul Educație fizică și sportivă și proba eliminatorie la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar;
- 25 iulie – proba de competență lingvistică la programul Arhitectură în limba engleză;
- 26 iulie – examen de admitere la programul Arhitectură în limba engleză.
Calendarul detaliat al examenelor de admitere poate fi consultat pe platforma dedicată concursului de admitere.
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș are o bogată oferta educațională. Ca noutate pentru Admiterea 2024, UMFST a primit avizul de autorizare provizorie pentru programul de studii de licență:
- Psihologie (3 ani) din cadrul Facultății de Științe și Litere „Petru Maior”.
Extensia Bistrița a UMFST G.E. Palade Târgu Mureș oferă trei programe de studii de licență: Asistență medicală generală (4 ani), Tehnică dentară (3 ani), Asistență de farmacie (3 ani).
Universitatea organizează admiterea în învățământul postliceal la Colegiul din Târnăveni, unde sunt scoase la concurs 112 locuri bugetate de asistenți medicali generaliști pentru un program de studii de 3 ani.
Admiterea la programele de studii de licență de 6 sau 5 ani din domeniul Sănătate se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere. Nota finală de admitere se calculează ca medie ponderată din nota obținută la proba scrisă (90%) și media generală de la examenul de bacalaureat (10%). Concursul de admitere se va desfășura pe baza unor teste grilă conținând 100 de întrebări.
Admiterea la programele de studii de licență de 4 sau 3 ani din domeniul Sănătate se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere. Notă finală de admitere se calculează ca medie ponderată din nota obținută la proba scrisă (80%) și media generală de la examenul de bacalaureat (20%). Concursul de admitere se va desfășura pe baza unor teste grilă conținând 50 de întrebări.
Studenții străini și români au posibilitatea de a alege să învețe Medicina în Limba Engleză în cadrul campusului din Târgu Mureș sau în cadrul Filialei UMFST-UMCH din Hamburg, Germania. Informații privind admiterea la Medicină în Limba Engleză sunt postate aici.
Admiterea la programul Arhitectură în limba engleză se face în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere. Notă finală de admitere se calculează ca medie ponderată din nota obținută la proba practică de reprezentare grafică + evaluarea portofoliului de lucrări personale (70%) și media generală de la examenul de bacalaureat (30%).
Admiterea la programele de studii de licență: Chimie medicală, Chimie tehnologică și la programele de studii de licență de 4 și 3 ani din cadrul facultăților: Inginerie și Tehnologia Informației, Științe și Litere „Petru Maior” (excepție programul Educație fizică și sportivă) și Economie și Drept se realizează pe baza concursului de dosare (fără probă scrisă).
Proba de competențe psihopedagogice este eliminatorie pentru admiterea la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar și se desfășoară pe baza unei discuții și pe baza citirii unui text în limba română. Se urmăresc în principal capacitățile cognitive și vocaționale ale candidaților. Pentru aceasta probă nu se impune tematică, respectiv bibliografie.
Candidații de la programul Educație fizică și sportivă sunt admiși în ordinea descrescătoare a mediilor obținute la examenul de admitere. Notă finală de admitere se calculează ca medie ponderată din media probelor practice specifice de concurs (90%) și media generală de la examenul de bacalaureat (10%).
Universitatea oferă oportunități speciale de înscriere și admitere la studii de licență pentru românii de pretutindeni, candidații aparținând etniei romă și pentru cei proveniți din licee situate în mediul rural: 10 locuri pentru candidații romi, 40 locuri pentru românii de pretutindeni, 50 locuri pentru candidații proveniți din licee situate în mediul rural și 25 locuri pentru absolvenții cu diplomă de bacalaureat proveniți din sistemul de protecție socială și persoanelor cu dizabilități.
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș organizează, în măsura locurilor rămase neocupate, admitere în luna septembrie conform următorului calendar:
- 30 august – 4 septembrie 2024 (ultima zi până la ora 12:00) – înscrierea candidaților 24/24h;
- 5 septembrie 2024 – proba de competență lingvistică în limba engleză pentru candidații care se înscriu la programele: Medicină și Medicină Dentară;
- 5 septembrie 2024 – proba practică la programul Educație fizică și sportivă și proba eliminatorie la programul Pedagogia învățământului primar și preșcolar;
- 6 septembrie 2024 – examen de admitere la programele de studii de licență din domeniul Sănătate;
- 6 septembrie 2024 – proba de competență lingvistică în limba engleză la programul Arhitectură în limba engleză;
- 9 septembrie 2024 – examen de admitere la programul Arhitectură în limba engleză.
Pentru informații suplimentare privind Admiterea 2024 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș accesați https://adminfo.umfst.ro/, iar pentru înscriere accesați https://admitere.umfst.ro/.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș vă așteaptă să faceți parte din această comunitatea academică!