Technovation Girls, cea mai mare competiție de tehnologie și antreprenoriat din lume, a ajuns în etapa jurizării internaționale. Peste 400 de tinere eleve din toată țara s-au înscris în competiția dedicată fetelor pasionate de tehnologie și business, iar acum 29 de echipe se luptă pentru un loc în marea finală.
Echipele, sub îndrumarea mentorilor, specialiști în domeniul IT sau a profesorilor coordonatori, au avut șansa de a-și transforma ideea într-un proiect de tip startup. Au creat o aplicație mobilă care contribuie la rezolvarea unei probleme din societate și au realizat un business plan alături de o prezentare de lansare a aplicației.
Adobe România și Banca Transilvania au ales să susțină tinerele din România, alăturându-se în calitate de sponsori naționali ai competiției Technovation Girls.
‘‘Technovation este un exemplu de proiect care încurajează dezvoltarea tinerilor și care aduce în sfera realității idei inovative care vor ajuta comunitățile locale, și de ce nu, globale. În Adobe România, mulți dintre colegii noștri sunt pasionați de activitatea de mentorat și s-au bucurat enorm de această oportunitate de a-și voluntaria timpul pentru a ajuta eleve deosebite să dezvolte proiecte de succes.’’ spun reprezentanții Adobe România.
Impresionați de ambiția, creativitatea și de munca participantelor, cele două companii partenere ale competiției au ales să susțină și să premieze cele mai bune două idei ale echipelor înscrise, la nivel național.
Echipa care a impresionat compania Adobe România prin aplicația lor este Tech Heroes, o echipă formată din patru tinere care au ales să vină în ajutorul persoanelor aflate în scaunul cu rotile. Aplicația pe care echipa a creat-o se numește Wheel Away și este o aplicație mobilă cu rol de hartă, care oferă date actualizate cu privire la traseul accesibil cu markere, stațiile de metrou dotate cu lifturi speciale și trasee multiple.
‘‘Technovation este una dintre puținele oportunități din România unde poți îmbina elemente de tehnic, business, comunicare și feminism, iar acest fapt ne-a făcut să căutăm cea mai bună versiune a noastră, într-o competiție centrată pe echipe, ce pot produce o schimbare în felul în care percepem realitatea.’’ declarat echipa Tech Heroes, susținută de Adobe România.
Echipa a cărei idee a fost foarte apreciată de Banca Transilvania se numește VOX și este formată din cinci eleve din Constanța. Tinerele au creat QReceipt, o aplicație mobilă care are ca scop reducerea gradului ridicat de poluare cauzat de printarea bonurilor fiscale în format fizic. Aplicația lor își propune să aducă consumatorul și unitățile comerciale pe o singură platformă, cu ajutorul căreia se poate genera un bon fiscal electronic.
‘‘Experiența Technovation ne-a conectat și ne-a oferit posibilitatea să reglementăm problema adusă de bonurile fiscale fizice. Am aflat de această competiție în cadrul școlii și am hotărât să acceptăm provocarea, dat fiind faptul că ne dorim să contribuim la îmbunătățirea calității mediului de viață.’’ a spus echipa VOX, susținută de Banca Transilvania.
Banca Transilvania, compania care a ales să susțină tinerele eleve în cadrul competiției spune că ‘‘Suntem parteneri ai programului Technovation de 3 ani și de fiecare dată suntem bucuroși să vedem implicarea tinerelor în competiție și faptul că fiecare echipă reușește să vină cu soluții de actualitate la problemele indentificate în comunitatea din care fac parte.’’
Technovation Girls este una dintre cele mai mari competiții internaționale de tehnologie și antreprenoriat, dedicată fetelor. În lunile mai și iunie va avea loc jurizarea online a tuturor aplicațiilor înscrise în competiție și selectarea echipelor finaliste, ale căror proiecte vor fi premiate în cadrul unui eveniment internațional, desfășurat anul acesta online.
Competiția este adusă și organizată anual în România de către ADFABER, ONG-ul a cărui misiune este de a aduce educația mai aproape de tehnologie.