În spațiul public apar în mod recurent dovezi că lucrări științifice susținute în cadrul instituțiilor de învățământ din Romania au fost plagiate. Această practică este evident foarte îngrijorătoare și pune sistemul de învățământ superior din Romania într-o lumină foarte nefavorabilă. Să nu plagiezi atunci când iți scrii lucrarea de doctorat ar trebui sa fie un standard fundamental minimal în mediul academic (și se pare că unele instituții de învățământ superior din Romania nu ajung nici măcar acolo).
Cu toate acestea, discursul frecvent pe tema plagierii doctoratelor riscă să ofere publicului din România o percepție distorsionată a valorilor și competențelor pe care trebuie să le avem în vedere atunci când evaluăm o lucrare științifică. Mai precis, există riscul să presupunem că doctoratele se împart simplistic în două categorii: plagiate (rele) și neplagiate (bune). Există riscul să presupunem că atât timp cât o lucrare de doctorat nu este plagiată, ea este valoroasă. Această idee este total greșită, deoarece există multe lucrări științifice care au o valoare adăugată minimală – iar despre asta nu se prea discută în spațiul public. Faptul că există persoane care își iau diploma de doctor în România fără să aibă o contribuție relevantă și a căror lucrare nu a fost evaluată de o comisie de experți internaționali este ușor trecut cu vederea. Fenomenul plagierii lucrărilor științifice riscă să ne orbească atât de tare încât ne este greu să observăm adevărata problemă cu care ne confruntăm: Subminarea științei și a importanței cercetării de bună calitate.
Trăim cu impresia că orice lucrare scrisă de un student sau un cadru didactic universitar este “științifică”. Orice suport de curs publicat sub forma unei cărți este automat perceput ca fiind “științific”. Chiar și o lucrare de gradul 1 a unui profesor de învățământ primar are o comisie “științifică”. Exista doctoranzi și cadre didactice universitare care trăiesc cu iluzia că dacă participă la o conferință care publică apoi lucrările prezentate sub forma unei colecții indexate în Web of Science (Conference preceedings) ar fi un indicator de calitate (“Am publicații ISI!”), similar cu publicarea într-un jurnal academic evaluat riguros de o comisie de experți internaționali. Bagatelizarea științei este la ordinea zilei în România și acest fenomen are loc de fiecare dată când se folosesc cu mult prea multă ușurință termeni de “cercetător” sau “științific”. Trăim cu impresia că cercetare științifică de bună calitate e ceva ce poți face așa, în timpul liber, când apuci.
În acest context, cred că e important să fac o ierarhizare care să ofere o perspectivă mai nuanțată a valorii lucrărilor științifice de doctorat neplagiate. O ierarhizare pe cinci niveluri făcută fără a pretinde că nu s-ar putea face și alte ierarhizări (mai mult sau mai puțin nuanțate).
Nivelul 1: Lucrarea de doctorat neplagiată care are un grad redus de originalitate. Aceasta este o lucrare corectă din punct de vedere metodologic, care aduce un plus de valoare minimal față de ceea ce există deja în literatura științifică. Această lucrare este scrisă, susținută în fața unei comisii, și apoi îngropată într-o arhivă (la care nu ai acces decât după un demers îndelungat), fără nici un impact. În opinia mea, multe dintre tezele de doctorat din Romania au această soartă.
Nivelul 2: Lucrarea de doctorat neplagiată care are o valoare adăugată la nivel local/regional/național, dar nu la nivel internațional. Aici putem vorbi de aplicarea unei metode/strategii într-un context local. Aici, studenții își publică părți din lucrare sub forma unui capitol de carte într-un volum colectiv, sau chiar sub forma unei cărți. Valoarea modestă a acestei performanțe reiese din faptul că lucrarea nu a trecut printr-un proces de evaluare colegială riguros făcut de un grup de experți internaționali, care să ateste originalitatea și valoarea adăugata a lucrării. E posibil ca această lucrare să fie citită de o mână de oameni care cumpără cartea, dar impactul acesteia nu este măsurabil și nu este clar dacă efortul făcut a avut un rezultat.
Nivelul 3: Lucrarea de doctorat neplagiată care are valoare adăugată modestă la nivel internațional, și care nu trece printr-un proces de evaluare foarte riguros. Aici putem vorbi de publicarea într-un jurnal indexat în Web of Science (ISI), care trece printr-un process de evaluare colegială la nivel internațional, dar care nu este în top 50% în domeniul științific respectiv. Există multe jurnale ISI în care este relativ ușor să publici (daca ai o metodologie OK și dacă abordezi o temă de interes pentru editor), însă nu înseamnă că ai adus un plus de valoare substanțial în domeniul științific respectiv.
Nivelul 4: Lucrarea de doctorat neplagiată care devine o cercetare avansată publicată într-o revistă internațională de top (cel puțin top 50% din domeniul științific al candidatului). Aici vorbim de lucrări publicate în reviste indexate în Web of Science (ISI) ierarhizate în top 50% (zona galbenă, conform criteriilor UEFISCDI) sau top 25% (zona roșie). Aici trebuie să apreciem faptul ca UEFISCDI nu doar că publică în fiecare vară ierarhizarea jurnalelor științifice în funcție de factorul de impact actualizat, dar și organizează concursuri de premiere a rezultatelor cercetării avansate. E puțin plauzibil să credem că un student doctorand (sau un profesor universitar) nu ar fi interesat să publice o lucrare pentru care să fie premiat cu 6.000 RON (dacă poate să facă asta). Și e de apreciat că în România se premiază performanța științifică în condițiile în care la unele universități din alte țări (ex. Olanda) riști să îți pierzi titulatura dacă nu publici suficiente lucrări științifice avansate într-un anumit interval de timp (ex. 5 ani).
Nivelul 5: Lucrarea de doctorat în urma căreia doctorandul are mai multe cercetări avansate publicate în reviste internaționale de top, conform criteriilor definite la Nivelul 4, sau cel puțin o cercetare publicată într-o revistă științifică aflată în top 3%. Asemenea performanțe sunt de așteptat la cele mai bune universități din lume, dar se regăsesc și în România. De exemplu, cercetările pe care le-am făcut în timp ce eram doctorand le-am publicat ca și autor unic în trei reviste indexate în Web of Science (ISI) cu factor de impact, din care două sunt în top 25% (zona roșie): System și Language Teaching Research. Evident, în România o asemenea performanță a fost evaluată după criterii minime, specifice nivelului 1 (“Deci ai terminat la timp doctoratul și nu ai plagiat – deci e bine!”).
Cam în aceeași perioadă, am remarcat pe site-ul unei universități foarte bune din SUA (Georgia State University) cum au prezentat performanța unui student doctorand care a publicat în System ca ceva ieșit din comun. Iar anii trecuți, am observat cum Vanderbilt University, Harvard Graduate School of Education sau University of Oslo au premiat studenți doctoranzi care au publicat în reviste academice de top (cum ar fi Learning and Instruction sau Developmental Science, reviste în care am publicat anii trecuți alături de partenerii norvegieni).
Mi-ar plăcea să cred că fenomenul plagiatelor nu va determina publicul larg din România să creadă că toți care și-au luat doctoratul la noi în țară au plagiat – unii chiar au lucrat din greu pentru el, și au adus un plus de valoare recunoscut la nivel internațional. Și m-ar plăcea să sper că publicul larg din România va începe să înțeleagă că o lucrare științifică de calitate își dovedește valoarea dacă trece prin filtrul unui proces de evaluare colegială făcut de un grup de experți internaționali. Și că rezultatele acestor lucrări sunt disponibile online (nu ascunse în arhive). Până atunci, adevărata problemă din spatele plagierii doctoratelor cu care ne confruntăm o reprezintă bagatelizarea științei și subminarea (diluarea) valorii cercetărilor de calitate.
__________
Despre autor:
Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.
În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.
Foto: © Nataliia Shcherbyna – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
Mihai Peticilă
Redacția
Matei Pop
Ramona Florea
12 comments
VALORIZAREA TEZELOR DE DOCTORAT NEPLAGIATE SUSTINUTE IN ROMANIA ESTE MULT MAI IMPORTANTA DECAT SCANDALURILE SENZATIONALISTE GENERATE PERIODIC DE CELE CATEVA TEZE DE DOCTORAT PLAGIATE SUSTINUTE LA NOI CE SUNT DESCOPERITE DE JURNALISTI (SI NU DE UNIVERSITARI SI FUNCTIONARI !!!)… TOATE ACESTEA DEMONSTREAZA DISFUNCTIONALITATEA SI GRAVELE DISTORSIUNI ALE SISTEMULUI DOCTORAL DIN ROMANIA…. Cateva intrebari, date si informatii utile care rezulta din lectura acestui inedit articol: 1.Cum se explica faptul ca numarul tezelor de doctorat sustinute la noi dupa 1989, in 25 de ani, este aproximativ de 12 ori mai mare decat numarul tezelor de doctorat sustinute in Romania tot in 25 de ani, intre 1965-1989?, 2.Infiintarea sporului de doctorat de 15% din salariu (desfiintat ulterior, probabil din motive de economie la fondul de salarizare) a avut un rol esential in aceasta crestere substantiala a numarului de teze de doctorat? Sau factorul determinant a fost prestigiul titlului de doctor Ph.D acordat in Romania si alte tari pana in 1991-1992, prioritar doar celor care lucreaza in cercetarea stiintifica si in invatamantul superior??, 3. De ce in anumite medii (de ex. cel militar, conform massmediei) sporul de doctorat (desfiintat pentru doctorii de rand!!!) s-a transformat in indemnizatie regulata de 50% din salariu?, 4. De ce la noi titlul de doctor Ph.D este considerat un criteriu de onorabilitate si credibilitate in lumea politicienilor si a demnitarilor ce ar fi trebuit sa aiba cu totul alte asemenea criterii?, 5.Software-urile antiplagiat exista si se utilizeaza in mediul academic din strainatate de aproape 3 decenii (dupa stiinta mea, doar in limba engleza) dar la noi acestea au fost anuntate doar de cativa ani. In ce limbi? De ce atat de tarziu? 6.In plus, la noi se ignora aparent total faptul ca nu numai vechile teze de doctorat ci si mai toate referentialele posibile (jurnale, articole, carti, etc.) indispensabile software-ului antiplagiat NU SUNT disponibile in format electronic in mai toate bibliotecile noastre universitare (acestea fiind doar tiparite si uneori …casate dupa 20-30 de ani!)… In plus, scanarea lor in mod caracter (nu in mod imagine) necesita scanere performante, personal calificat si …. mult timp!!! … Interzicerea accesului publicului (mai ales a jurnalistilor) la continutul tezelor si chiar la fondurile de publicatii din bibliotecile universitare este o masura aberanta dar si ineficienta… De aici impresia de ignoranta, simulacru si improvizatie lasata de recenta decizie a MEd de-a solicita universitatilor sa verifice antiplagiat toate cele peste 50.000 teze de doctorat sustinute la noi, dupa 1989. Se impune deci o analiza a sistemului doctoral din Romania, integrand toate aceste aspecte dar si comparativ cu situatia doctoratelor din statele dezvoltate… Iar politicile de etica universitara afisate acum pe website-urile universitatilor noastre ar trebui si sa poata fi riguros aplicate, mai ales pe baza disponibilitatii resurselor, software-urilor si hardware-urilor necesare….Altfel, mai avem inca o alta forma fara fond…
Poate adaugati si un mic detaliu: ca in Romania, din 1990 si pana in prezent, cercetarea stiintifica din universitati nu a primit si nu primeste nici macar un leu. Mai exact, nu exista nici o fila bugetara pentru cercetarea din universitati, in bugetul statului roman. In schimb, exista in fiecare an alocare bugetara pentru INCD-uri (programul “Nucleu”) si pentru institutele Academiei, care isi pot achizitiona astfel echipamente, aparatura, materiale etc. Pentru universitati nu exista asa ceva, fondurile sunt zero.
Plagiatele sunt grosiere, subtile si invizibile, cand tezele sunt scrise bine de altii. In rest, aceste calificative in Ro nu fac cat o ceapa degerata. Chiar aprcierile de magna cum laudae se da tot pe relatii. Doar 10-15% din teze sunt adevarate, scrise de autor de la prima pagina la ultima.
In sfarsit un articol serios despre doctorate. Felicitari autorului!
Cred că înainte de a ne referi la mediul academic ar trebui să începem cu gimnaziul sau liceul. Soluția? Programe și manuale REALISTE, adecvate vârstei, fără jargonul de lemn specific facultăților. Gimnaziul nu e facultate, e gimnaziu. Atunci când înțelegi ce pui pe hârtie dispare și nevoia de a încropi de peste tot.
Domnul cercetator Dolean poate nu stie ca cele 5 nivele pe care le descrie dinsul se regasesc tocmai in calificativele (excelent, foarte bine, bine, satisfacator si nesatisfacator-respins) pe care comisia de doctorat le atribuie oricarei teze de doctorat in functie de puctajul realizat de publicatiile rezultate din teza iar comisia CNATDCU le poate confirma sau infirma.
Eu cred ca stie. Problema este cat de usor sau cat de greu,si de catre cine? se dau acele calificative.
Foarte interesant articolul, dar mi se pare foarte ingusta si limitata ierarhizarea dumneavoastra, similara cu ce face UEFISCDI. Exista foarte multe carti cu cercetare originala publicate in Romania care respecta toate criteriile academice si pe care UEFISCDI le-a eliminat din cele mai recente competitii. Multe dintre ele au citari in lucrari publicate in Web of Science pentru ca ele chiar aduc contributii originale in domeniu.
De asemenea, UEFISCDI inscrie in competitie doar articolele publicate in zona rosie si galbena, nu si cartile publicate la edituri de prestigiu international, ceea ce mi se pare din nou o lipsa majora.
Ca sa completez tabloul lipsurilor ierarhizarii dumneavoastra (centrata excesiv ca si UEFISCDI pe articole in zona rosie si galbena) cred ca trebuie sa fim cinstiti si sa spunem ca taxele de procesare a articolelor cerute de jurnalele academice sunt foarte mari pentru cercetatorii din Romania, cel putin pentru cei care nu sunt abonati la anumite finantari (recurente si putine). Traim oricum in tara UE care aloca cel mai mic procent din buget cercetarii, cred ca ar trebui sa contextualizam putin lucrurile, nu e ca si cand am avea multiple oportunitati de finantare.
In rest, sunt perfect de acord cu dumneavoastra ca plagierea doctoratelor arunca intr-adevar o umbra si spre doctoratele neplagiate si originale din Romania, dar in lipsa unui efort sistemic de schimbare aceasta umbra va deveni tot mai amenintatoare.
1. Un autor care are o idee originala e destul de destept sa inteleaga ca doar publicarea la edituri/reviste/conferinte internationale poate ajuta la promovarea ideii lui! De aceea nu va incerca niciodata sa publice in ceva revista/editura romaneasca (eventual doar daca e respins de mai multe in strainatate).
2. Revistele serioase nu au taxe de publicare!
Da, deocamdata, revistele/ jurmalele stiintifice de mare probitate si credibilitate (de ex. IEEE Transaction of…) nu solicita taxe de publicare….Dar, asa cum a anuntat public si Rectorul UPB, tot mai multe jurnale stiintifice, ne mai putand supravietui din vanzarea publicatiilor lor (ca pana nu demult), au inventat si impun autorilor articolelor publicate sa plateasca anticipat (intre sa zicem 50-900 euro/ articol) pentru ca articolul realizat de ei sa fie publicat in anumite reviste/ jurnale stiintifice…. Fiind martor in anul 2000 la inaugurarea celebrului ISI – Institut of Scientific Information (intr-o conferinta anuala a ASIST – American Society for Information Science and Technology al carei unic membru roman sunt), realizez acum cat de departe suntem, dupa numai 20 de ani, de viziunea inventatorului ISI, prof.Eugen Garfield…. Includerea oricarui jurnal stiintific in baza de date ISI era determinata tocmai de oferirea de catre aceste jurnale a anumitor servicii necesare autorilor de articole stiintifice – inclusiv si mai ales “peer review” – “evaluarea colegiala” prealabila publicarii, in scopul imbunatatirii continutului si structurii articolului… In Romania am avut trist celebra revista pseudo-stiintifica METALURGICA INTL….Mentionez ca, de cativa ani, au aparut si functioneaza in toata lumea PREDATORY JOURNALS si PREDATORY CONFERENCES, respectiv jurnale si conferinte pseudo-stiintifice care solicita autorilor tot mai multi bani, in avans, fara a oferi in realitate serviciile platite… A se vedea Wikipedia pentru detalii, inclusiv exemple de asemenea rele practici si mijloace de evitare… Doar traim in minunata lume globalizata a intereselor….
Atâta vreme cât doctoratul aduce un avantaj financiar, el va continua să fie lipsit de valoare! Asemenea gradelor didactice din învățământ, pe care „trebuie” să le aibă toți. Nu știu dacă este corect sau nu cum gândesc eu, dar cred că e ceva care alterează calitatea demersului de obținere atât a gradelor didactice, cât și a doctoratului.
Orice doctorat trebuie sa aduca un avantaj (chiar si financiar). Chiar credeti ca cei care fac cercetare de top o fac pe gratis?! Problema la noi este exact invers! Avantajul financiar este prea mic pentru ca sa avem doctoranzi seriosi!