Desfășurarea unei activități de gramatică, de minim 5 minute, la începutul fiecărei ore de Limba română, se află printre măsurile de remediere, potrivit raportului privind organizarea și desfășurarea simulării Evaluării Naționale 2024, document publicat de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB). O altă măsură vizează exerciții de redactare a unui text, fiind vizate în mod special elementele de ortografie.
În raport se arată că doar 32% din elevii din Capitală au scris corect cuvintele propuse la subiectul I – B.8. Iată care a fost cerința primită de candidați:
În lista cu măsuri apare și organizarea unor ateliere de lucru pentru profesorii evaluatori, în vederea uniformizării evaluării.
Măsuri de remediere – Limba și literatura română, potrivit ISMB:
- „realizarea ”momentului de lectură”, de 5 minute, la începutul fiecărei ore;
- desfășurarea unei activități de gramatică, de minim 5 minute, la începutul fiecărei ore;
- exerciții de identificare a informațiilor esențiale, pornind de la fragmente de text mai scurte;
- diversificarea textelor date elevilor spre lectură și selecția acestora astfel încât să fie acoperite ariile tematice studiate în gimnaziu, accesibile vârstei elevilor;
- exerciții de redactare a unui text, fiind vizate în mod special elementele de ortografie;
- exersarea autoevaluării și interevaluării;
- organizarea unor ateliere de lucru pentru profesorii evaluatori, în vederea uniformizării evaluării;
- organizarea de lectorate cu elevii claselor a VIII-a la care să participe profesorii de limba și literatura română, diriginții, consilierii școlari, la care să fie abordată problematică gestionării timpului de lucru și a emoțiilor;
- organizarea de simulări, la nivel de unitate de învățământ sau la nivelul municipiului București, cu utilizarea unor subiecte de tip examen.”
Conform raportului ISMB, la proba de Limba și literatura română au fost prezenți 16820 de candidați și 15049 au luat note peste 5. Acest lucru înseamnă că peste 89% din candidați au luat peste 5.
45 de elevi de clasa a VIII-a au luat note sub 2 la Limba română. Peste 3.680 de elevi candidați au luat note cuprinse între 7 și 7.99.
Au fost obținute și 13 note maxime. 2.745 de elevi au luat note între 9 și 9.99.
Raportat la sectoare, elevii din sectorul 1 au cel mai procentul cel mai mare de note peste 5: peste 92%. În sectoarele 3 și 6, peste 91% din candidați au luat peste 5 la Limba română.
La subiectul I – A.6, 69,42% dintre elevi au identificat corect trăsătura personajului, au numit și exemplificat corespunzător mijlocul de caracterizare, au redactat corect răspunsul, respectând numărul de rânduri propus.
Tot la subiectul I – A.9, 56,21% dintre elevi au formulat corect răspunsul prin identificarea unei valori comune între textul suport și alt text studiat/citit, prezentând secvențe relevante într-o formă corectă și concisă în acord cu limita stabilită.
La subiectul I – B.5, identificarea și scrierea corectă a formelor verbale solicitate a fost realizată de un procent de 53,55%, procent raportat la numărul de evaluări.
La subiectul I – B.8, scrierea corectă a cuvintelor propuse a fost realizată de un procent de 32,03 din totalul evaluărilor.
- Baremele de corectare și notare pentru Limba română, simularea Evaluării Naționale 2024, publicate de Ministerul Educației
- Subiecte Română simulare Evaluarea Națională clasa a VIII-a 2024. Itemi de înțelegere a două texte la prima vedere, de Simona Antonescu și Liviu Papadima, plus cerințe de vocabular și gramatică. „Crezi că există mai multe feluri de a descifra lumea în care trăim?” – subiectul scurt de motivare / Subiectul al II-lea cerea un rezumat
Raportul ISMB poate fi consultat mai jos:
Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, a declarat, după rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024, că „vom merge în școli cu profesorii metodiști ca să vedem ce putem face pentru elevi, pentru a crește rezultatele”, potrivit botosaninews.ro.
Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat că au fost luate măsuri de remediere a rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, potrivit unui comunicat de presă. Una dintre măsuri vizează formarea comisiilor alcătuite din inspectori şcolari, informaticieni, profesori metodiști pentru disciplinele matematică, limba si literatura română, care vor aplica în teritoriu Planul de măsuri stabilit, conform sursei citate.
Profesoara Aida Ionescu, inspector general adjunct la Inspectoratul Școlar Județean Dolj, a declarat, într-un interviu acordat TVR Craiova, că „cei care au luat note sub 5 pot depăși această barieră având încredere în ei, muncind și obținând rezultate remarcabile.”
Despre rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024 – nivel național
Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale arată la matematică o situație îngrijorătoare: puțin peste jumătate nu au luat nota 5 la proba de matematică, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, care indică un record negativ la simulare: cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani.
Aproape 3 din 4 elevi de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au obținut nici un punctaj la ultimul item, la subiectul III, de geometrie. Ministerul Educației a publicat date pentru fiecare item, pentru prima oară, pentru că lucrările au fost corectate digital pe o platformă care permite mai multe tipuri de analize. La subiectul III, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim.
La proba de limba română de la simularea EN VIII 2024, mai mult de un sfert din elevi nu au luat nota 5, arată datele ME. Aproape 74% au luat 5 sau mai mult. Trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei, iar două treimi au fost depunctați la ortografie și gramatică.
Diana Cătălina Popa, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, remarcă faptul că, în ceea ce privește problemele ce țin de gramatică, care au ieșit la iveală la o analiză a rezultatelor publicate de la simularea Evaluării Naționale, “este greu să reușim dintr-o dată să scriem corect, coerent, nuanțat, în măsura în care noi nu am reușit să facem asta ani întregi”.
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.