Anul European al Tineretului 2022 va fi dedicat nevoilor tinerilor după pandemie

Foto: © Kadettmann - Dreamstime.com

Anul 2022 va fi Anul European al Tineretului, iar el va fi dedicat eforturilor de a da noi perspective tinerilor și de a contracara efectele negative ale pandemiei Covid-19 asupra acestora, inclusiv printr-un rol mai mare în deciziile comunitare, potrivit unui acord informal la care au ajuns decidenții europeni la începutul acestei săptămâni. Acordul urmează să fie aprobat miercuri în Comitetul pentru Cultură și Educație al PE și în sesiunea plenară din 13-16 decembrie.

Potrivit Parlamentului European, deși Anul European al Tineretului presupune o serie de activități ce implică structurile comunitare, deputații europeni s-au asigurat că tinerii vor fi implicați în planificarea acestora, cu posibilitatea să rămână angajați în activitățile pe termen lung ale procesului decizional din cadrul UE.

Obiectivul oficial al Anului European este să implice tinerii în procese-cheie de consultare, așa cum este Conferința pentru Viitorul Europei, dar și în alte politici publice la nivel local, național și UE. Sub această umbrelă vor fi organizate conferințe, inițiative ce promovează participarea tinerilor în procesul de elaborare a politicilor, campanii de conștientizare pe tema unei societăți incluzive, verzi și digitale, studii și cercetări pe tema situației tinerilor din UE.

Costurile operaționale agreate pentru astfel de evenimente, pe lângă cele organizate în cadrul Erasmus+ al altor programe europene, se ridică la 8 milioane de euro.

—————————

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.

Foto © KadettmannDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version