Un medic român stabilit în Suedia, Laura Ghibu, trage un semnal de alarmă asupra mentalității românilor, care n-au încredere în datele științifice atunci când vine vorba despre vaccinare, pentru Digi24. Ea spune că ceea ce se întâmplă în România n-are nicio explicație logică pentru un cercetător străin și e foarte probabil ca țara noastră să devină obiectul unui studiu de caz, iar fenomenul va primi chiar și un nume, mai scrie sursa citată.
„Fenomenul acesta de a nu accepta vaccinarea – din teamă, din credința că vaccinul nu este destul de experimentat, că nu suntem cobai etc. – ne-a făcut, de fapt, să devenim o țară de cobai, care probabil va fi studiată. Colegii mei mi-au spus că această mentalitate colectivă de a nu crede în datele științifice este fără precedent în Uniunea Europeană și este un fenomen pe care ar dori să-l studieze și probabil că acest fenomen va primi și un nume”, a declarat sâmbătă, la Digi24, medicul Laura Ghibu.
România poate deveni, astfel, studiu de caz pentru cercetătorii din alte țări care să observe fenomenul ratei scăzute de vaccinare de la noi, explică medicul român din Suedia: „Datele care vin din România nu se văd bine în Suedia. Am vorbit cu câțiva colegi care se ocupă de studii științifice, eu însămi m-am ocupat să fac design de studii științifice, deci să proiectez studii științifice, și vă spun că România va deveni un laborator pentru studiile științifice ale cercetătorilor străini. Ceea ce se întâmplă în România nu are nicio explicație logică pentru un cercetător străin sau pentru un străin în general”.
Foto: © Chayakorn Lotongkum – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.