Acces limitat la olimpiadele școlare în Arad. Inspectoratul școlar a impus număr de elevi care să se califice la etapa pe județ și o listă de școli care să primească locuri în plus – cazul olimpiadei de română

Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com

Doar doi elevi per clasă din școlile din județul Arad, care vor să participe la Olimpiada de Limba și literatura română (OLLR) din 9 martie, vor putea să facă acest lucru, după ce Inspectoratul școlar (ISJ) a impus o limitare, potrivit unui mesaj transmis de instituție profesorilor, obținut de Edupedu.ro. Limitarea este decisă de inspectorat, fără să fie prevăzută în regulament sau în metodologia de organizare a olimpiadelor, pentru aceasta etapă județeană. Pentru a trece la etapa pe județ, elevii trebuie doar să aibă peste 85 de puncte la etapa pe școală, potrivit regulamentului specific OLLR 2024, în condițiile în care la Arad nu se organizează și etapele locale.

Potrivit unui mesaj transmis profesorilor de limba română din Arad, doar doi elevi per clasă pot merge la etapa pe județ, după ce au organizat etapele pe școală, chiar dacă au fost cazuri cu mai mulți participanți care au trecut de pragul punctajului minim prevăzut de regulament. Există chiar și o listă de licee și școli care mai pot trimite un elev per clasă, pe criteriul că au obținut în anul școlar trecut rezultate la această competiție.

Inspectoarea de limba și literatura română din Arad, Andreia Maxim, a explicat pentru Edupedu.ro că aceste școli „beneficiază de o mică suplimentare, nu mare”, pentru că „au fost școli care au demonstrat în anul școlar anterior o aplecare deosebită pentru o anumită olimpiadă”. „Lista nu este aceeași pentru toate olimpiadele”, lăsând de înțeles că și la celelalte competiții școlare au fost stabilite liste de școli care sunt excepție de la propria regulă, a ISJ Arad. Potrivit informațiilor Edupedu.ro, motivarea selecției și criteriile nu ar fi fost comunicate transparent profesorilor.

Amintim că fazele mai multor olimpiade școlare au fost modificate de două ori prin erate de către Ministerul Educației, calendarul acestor etape a fost publicat deja după ce mai multe faze pe școală și locale au fost ținute și nu a mai permis organizarea lor în cazul altora (vezi cazul Olimpiadei de Securitate Cibernetică), mai multe concursuri au fost tăiate de pe listele din acest an și elevilor de clasele I-IV li s-a impus să nu ajungă la etapele naționale ale concursurilor școlare. Aceste măsuri au fost luate în anul în care bursele pentru locurile obținute se plătesc mai mult decât în anii trecuți, existând suspiciuni că toate acestea sunt metode folosite de Ministerul Educației sau Inspectoratele Școlare Județene pentru a face economie bugetară.

Contactată de Edupedu.ro pentru un punct de vedere, inspectoarea de limba română Andreia Maxim a mai spus și că limitarea este în prevederile regulamentului specific de organizare al olimpiadei și în prevederile metodologiei-cadru de organizare a olimpiadelor școlare, însă niciunul din aceste regulamente nu prevede ca Inspectoratele școlare să stabilească numărul de elevi care pot ajunge la faza județeană, decât dacă înainte se organizează o etapă locală (un centru pentru școli din mai multe orașe), care în acest caz nu s-a organizat. Regulamentul în cazul OLLR cel puțin lasă posibilitatea de a trece de la etapa pe școală/locală direct la etapa județeană.

Iată mesajul către profesorii din județul Arad:

Norma de reprezentare a fost stabilită la propunerea Consiliului consultativ și transmisă către comisia județeană. Aceasta este următoarea:

– 2 elevi x nr. de clase pe nivel de școlarizare.

De exemplu, dacă în școala dvs. aveți 3 clase de a V-a, numărul maxim de elevi participanți de clasa a V-a, din școala dvs., va fi: 2 elevi x 3 clase = 6 elevi/ clasa a V-a.

– pentru școlile care au elevi care au obținut premii și mențiuni la etapa județeană din anul școlar anterior, se va suplimenta numărul cu câte 1 elev pe nivel de clasă.

Pornind de la exemplul anterior, 2 elevi x 3 clase + 1 = 7 elevi/clasa a V-a.

Unități de învățământ care beneficiază de suplimentare:

S-a stabilit un număr maxim de elevi care pot participa la olimpiadă, cu scopul de a determina o selecție obiectivă, pe criteriul valorii. Pot exista situații în care, pe baza selecției realizate la nivelul unității de învățământ, nu se va trimite numărul maxim indicat sau școala nu va avea participanți”.

În baza regulamentului, la Arad s-a organizat doar etapa pe școală, fără cea locală, fiind puțini elevi, la decizia inspectoratului școlar, etapă de la care, prin limitările impuse profesorilor, doar 2 elevi per clasă maximum vor putea trece la etapa județeană de sâmbătă, 9 martie.

Contactată de Edupedu.ro pentru un punct de vedere, inspectoarea de limba română Andreia Maxim a declarat:

„În primul rând, mă miră interesul dumneavoastră pentru un singur județ, de vreme ce norme de reprezentare există și în alte județe. Metodologia-cadru prevede faptul că inspectoratele școlare să decidă în momentul calificării pentru etapele superioare normele de reprezentare – în metodologia cadru apare denumirea de număr de reprezentanții – și în același timp criterii de selecție. În metodologia-cadru se precizează că într-adevăr comisia județeană de organizare a unei olimpiade stabilește norme de reprezentare și criteriile de selecție pentru calificarea la etapele superioare.

De asemenea, în regulamentul la care faceți dumneavoastră referire, se precizează că, în momentul calificării, la etapa locală se stabilește o normă de reprezentare. Deci ideea de normă de reprezentare există și în regulament. Există și un subcapitol care are în denumire și această sintagmă de „normă de reprezentare””, a spus inspectoarea Andreia Maxim pentru Edupedu.ro.

Întrebată din ce punct de vedere este limitarea numărului la maximum 2 elevi care trec de la etapa pe școală la etapa județeană un criteriu de calificare, inspectoarea a spus că „este o normă de reprezentare calculată. Ca întotdeauna există astfel de norme. Și dacă discutăm de calificarea la națională, și acolo este o normă de reprezentare, un anumit număr, pe fiecare clasă”.

Potrivit inspectoarei, normele de reprezentare au fost discutate cu profesorii la începutul anului școlar „în Consiliul consultativ, ca să avem o analiză și să dăm către Comisia județeană. După consiliu, colegii au fost informați că va exista o normă de reprezentare, au fost înștiințați încă din septembrie. Iar în ceea ce privește norma de reprezentare pe județ, bineînțeles că s-a respectat numărul de zile din metodologia-cadru, noi am făcut-o mult mai repede pentru a veni în ajutorul tuturor, nu am lăsat-o pe ultimele 5 zile”.

Întrebată de lista celor circa 20 de școli și licee care pot primi un loc în plus per clasă pentru a trimite la etapa județeană a OLLR elevi, inspectoarea a spus că „beneficiază de o mică suplimentare, nu mare, au fost școli care au demonstrat în anul școlar anterior o aplecare deosebită pentru o anumită olimpiadă. Lista nu este aceeași pentru toate olimpiadele”.

Iată ce prevede legislația de organizare a olimpiadelor școlare

Iată ce prevede metodologia-cadru referitor la criterii de calificare care pot fi stabilite de comisiile județene pentru etape superioare ale olimpiadelor. Organizatorii, adică comisiile stabilite la nivel de județ, pot impune criterii de calificare la o etapă superioară și un număr de locuri, însă în acord cu regulamentul specific de organizare al olimpiadei. Acesta prevede o singură condiție, ca la etapa pe școală elevul să obțină minimum 85 de puncte pentru a trece la locală sau, în cazul județului Arad, direct la județeană, pentru care nu mai există alte condiționări.

Regulamentul specific privind organizarea şi desfăşurarea olimpiadei naționale de limba și literatura română – clasele V-VIII prevede la art. 4 (8) că „la etapa pe școală și la cea locală, calificarea la etapa superioară a competiției este condiționată de obținerea a minimum 85 de puncte”.

Iată ce prevede regulamentul specific de organizare al Olimpiadei de Limba și literatura română (OLLR) – gimnaziu legat de calificarea la etapele competiției:

Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Olimpiada de limba română 2024. Subiecte și bareme de corectare pentru clasele de liceu, de la etapa locală din Piatra Neamț, publicate de colegiul „Petru Rareș” – descarcă
Olimpiada de limba română 2024. Subiecte și răspunsuri pentru clasele de gimnaziu, de la etapa locală din Piatra Neamț – descarcă
Olimpiada de Limba română 2024. Programa și regulamentul actualizat pentru elevii de gimnaziu au fost publicate de Ministerul Educației. Ce conținuturi au fost exceptate de la etapele pe județ și națională
Exit mobile version