Studenții și profesorii de la Universitatea de Vest vor avea acces gratuit la Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timișoara, după cum se arată într-un comunicat comun al Universității și al conducerii Bibliotecii Centrale. Amintim că, săptămâna trecută, demisia directorului Bibliotecii Centrale din Timișoara a fost cerută de studenții Universității de Vest.
- Amintim și că Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și organizațiile studențești din Timișoara au criticat încercarea bibliotecii de a restricționa dreptul prevăzut de lege al studenților de a accesa gratuit serviciile oferite. – detalii aici
„În urma discuțiilor purtate, s-a agreat ca serviciile ofertate de Bibliotecă, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice și de cercetare ale Universității, servicii care se referă la accesarea colecțiilor și a bazelor de date, precum și serviciile conexe acestora, să fie gratuite”, potrivit comunicatului.
Redăm comunicatul integral:
„În condițiile în care la nivel național este definit contextul legal care permite bibliotecilor universitare să perceapă pentru serviciile oferite anumite tarife, dar ținând totuși seama de dorința și nevoile studenților de a avea aces gratuit la documentare, conducerea Universității de Vest din Timișoara, împreună cu conducerea Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” Timișoara, au identificat soluții prin care interesele și scopurile definitorii ale celor două instituții să fie atinse.
Astfel, în urma discuțiilor purtate, s-a agreat ca serviciile ofertate de Bibliotecă, atât pentru studenți, cât și pentru cadrele didactice și de cercetare ale Universității, servicii care se referă la accesarea colecțiilor și a bazelor de date, precum și serviciile conexe acestora, să fie gratuite.
Întregul demers vizează complinirea principiilor și direcțiilor de dezvoltare pe care cei doi parteneri instituționali și le-au asumat ca factori importanți în procesul complex de definire a tuturor generațiilor de studenți, cadre didactice și de cercetare, inclusiv prin responsabilizarea socială a acestora.
Universitatea de Vest din Timișoara
Rector,
Prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea
Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” Timișoara
Director General,
Prof. univ.dr. Vasile Docea”