Academia Suedeză apără decizia de a-i acorda Nobelul pentru Literatură pe 2019 lui Peter Handke

Foto: Facebook/ Peter Handke

Academia Suedeză şi-a apărat decizia de a acorda premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2019 lui Peter Handke, afirmând că scriitorul austriac a făcut comentarii provocatoare, dar nu a susţinut vărsarea de sânge, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. “Academia… nu a descoperit nimic în scrierile sale care să constituie un atac asupra societăţii civile sau asupra respectului pentru egalitatea tuturor cetăţenilor”, a scris secretarul general al Academiei.

Într-un articol publicat joi în cotidianul suedez Dagens Nyheter, Mats Malm, secretarul general al Academiei Sudeze, a scris că Peter Handke a făcut “comentarii provocatoare, nepotrivite şi neclare pe subiecte politice”, dar nu a glorificat vărsarea de sânge şi a condamnat masacrul de la Srebrenica.

“Academia… nu a descoperit nimic în scrierile sale care să constituie un atac asupra societăţii civile sau asupra respectului pentru egalitatea tuturor cetăţenilor”, a scris Malm, potrivit agenției de presă.

Academia a citat un articol din 2006 publicat în ziarul german Suddeutsche Zeitung în care Handke a spus că masacrul de la Srebrenica este cea mai gravă crimă împotriva umanităţii din Europa de după al Doilea Război Mondial.

Amintim că Academia Suedeză a anunțat în urmă cu o săptămână câștigătorii Premiilor Nobel pentru Literatură 2018 și 2019: Olga Tokarczuk și Peter Handke.

Decernarea premiului scriitorului și dramaturgului austriac Peter Handke a generat revoltă în Albania, Bosnia și Kosovo și a atras critici inclusiv din partea supravieţuitorilor masacrului de la Srebrenica, din 1995, care au cerut Academiei să revoce premiul în valoare de 9 milioane coroane suedeze (930.000 dolari).

“Un admirator al lui Miloşevici, dublat de un negaţionist, primeşte Premiul Nobel pentru Literatură”, a titrat atunci cotidianul Koha Ditore din Kosovo. În 2006, Handke a stârnit vii controverse pentru declarațiile sale în favoarea Serbiei, ca urmare a războaielor care au însângerat fosta Iugoslavie. El a asistat la funeraliile fostului preşedinte sârb Slobodan Miloşevici, condamnat pentru crime de război contra umanităţii şi genocidului, şi care a murit în închisoare, scrie News.ro.

Handke şi-a exprimat totodată sprijinul pentru liderii sârbi bosniaci Radovan Karadzic şi Ratko Mladic, condamnaţi pentru genocid, consideraţi responsabili pentru uciderea a peste 8.000 de bărbaţi şi băieţi musulmani din enclava Srebrenica aflată sub protecţia ONU.

Academia a fost forţată să amâne acordarea premiului pentru literatură pe anul 2018 după declanşarea unui scandal în urma căruia soţul uneia dintre membrele prestigiosului for a fost condamnat pentru viol, scrie Agerpres.

Premierul albanez Edi Rama a acuzat Academia de “scăderea valorii premiului” prin decernarea acestuia lui Handke şi “lansarea într-un alt scandal care îi va întina reputaţia decenii de acum încolo”.

Citește și:

 

Exit mobile version