Academia Română nu mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală

Art. 1, alin. 1, din legea de funcționare a Academiei Române (AR) (L752/2001) ne spune, fără drept de apel, că doar e lege: „Academia Română este cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală, care reunește personalități din țară și străinătate cu realizări deosebite în științe, litere, arte și în alte domenii ale spiritului.”

• Articol publicat de cercetătorii Octavian Micu, Mihai Miclăuș și Lucian Ancu pe blogul lor comun

Contrar textului de lege noi constatăm că înaltul for științific al țării tinde să devină o formă fără fond datorită infiltrării printre membri a multor cercetători pe care rezultatele științifice nu îi recomandă, în vădit contrast cu membrii de valoare științifică incontestabilă.

În prezent, sunt în derulare în România 193 de Proiecte de Cercetare Exploratorie (PCE), care constituie, alături de Proiectele Complexe de Cercetare de Frontieră (PCCF), la crème de la crème a cerecetării românești actuale. Cu alte cuvinte, cei mai valoroși cercetători se bat într-o competiție națională pentru a primi un grant PCE, doar 2 din 10 fiind victorioși. Considerăm că printr-o comparație a calității științifice a celor 186* de câștigători PCE și respectiv a celor 165 de academicieni (membri titulari sau corespondenți) vom afla cât de „cel mai înalt” este forul național de consacrare științifică și culturală, Academia Română. Comparația este relevantă nu doar prin prisma numărului de cercetători comparați ci și prin prisma domeniilor în care aceștia activează, atât în cadrul competiției PCE cât și în cazul AR domeniile acoperind întregul palier dintre științele exacte și cele sociale și umaniste. 

Principalul indice scientometric utilizat pentru a cuantifica impactul producției științifice a unui cercetător în plan mondial este indicele Hirsch (indice H)**. O valoare de 5, spre exemplu, înseamnă că respectivul cercetător a publicat cel puțin 5 studii științifice, iar fiecare din acestea a fost citat de cel puțin 5 alți cercetători; adică rezultatele prezentate acolo au folosit altor 5 cercetători, aceștia construind mai departe pe baza lor. Pentru a ajunge la un indice H = 6, nu este suficient ca cele 5 lucrări să aibă câte 6 citări, ci este nevoie de 6 lucrări cu câte 6 citări și tot așa. 

Am comparat deci indicii H (folosind ca sursă baza de date Scopus) ai câștigătorilor de granturi PCE cu cei ai membrilor AR. Rezultatul ne permite să spunem că Academia Română nu are dreptul să-și aroge titulatura de „cel mai înalt for național de consacrare științifică și culturală” pentru simplul motiv că nu are cu ce! Astfel: 

• Media indicilor H ai câștigătorilor PCE este 14,8, comparativ cu doar 10 pentru membri AR. Valoarea medianei conturează și mai bine diferența: 14 vs. 5,5. Valoarea medianei pentru AR confirmă faptul că printre academicieni se alfă unii cu un indice H foarte mare. Aceștia trag media în sus, dar chiar și așa aceasta tot este cu 33% mai mică decât cea a câștigătorilor PCE, un grup compact, reliefat de valorile similare ale mediei și medianei (Figura 1); 
• 29% din membri AR nu apar în baza de date Scopus, sau indicele H este nul, comparativ cu doar 3,7% în dreptul câștigătorilor PCE; 
• Din cei 193 de câștigători PCE doar 7 sunt membrii ai AR (din totalul de 165);
• Cel puțin doi președinți de Secție, din cele 14 ale AR, nu ar fi putut măcar aplica pentru un proiect PCE, neîndeplinind criteriile minime de eligibilitate prevăzute în Pachetul de Informații. Nu am verificat eligibilitatea tuturor membrilor AR întrucât este un proces anevoios, dar din moment de șefii de secție nu trec pragul, putem specula asupra rezultatului.

Pe scurt:

1. În România există la ora actuală cercetători net superiori membrilor Academiei Române prin prisma contribuțiilor și recunoașterii acestora în plan mondial.
2. Majoritatea membrilor AR nu mai sunt competitivi nici măcar în plan național, valoarea operei științifice a unora dintre ei putând fi ușor contestată chiar de către un cercetător postdoctorand.
3. Cu toate acestea aproape orice act normativ în domeniul educației și cercetării trebuie să treacă pe la AR, pentru un punct de vedere. Ca să nu mai zicem că prin recentele modificări legislative trebuie să fie emise puncte de vedere inclusiv de către Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), pe lângă cele de ramură. Pentru AOSR nici nu se pune problema să facem o analiză a calității membrilor, printre aceștia figurând și on Iliescu, Teodor Meleșcanu, sau Ecaterina Andronescu…Da, toți cei de mai sus au rente viagere plătite din banii contribuabilului român. 
4. Ce autoritate pot avea academicienii României în luarea unor decizii privind politica de cercetare națională, atâta timp cât d-lor sunt departe de ceea ce înseamnă cercetarea de vârf în lume?

Am mai spus-o și o repetăm: avem nevoie de o nouă lege de forma: „Articol unic: se abrogă Legea 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române, aceasta urmând a se desființa și ulterior reînființa în baza unui nou statut, adaptat realităților prezente, inclusiv în privința resursei umane”.

* Doar 186 de câștigători întrucât 7 dintre câștigătoii PCE sunt membri ai AR.
** Nu spunem că un indice H mare este singurul și cel mai bun predictor al calității muncii unui cercetator și că garantează neapărat recunoașterea internațională a acestuia. Există aparent și cercetători cu index H mare (bazat pe articole la care au muncit onest) care nu cred in teoria evoluției și cărora li se pare mai logic ca noi „să ne tragem“ dintr-o civilizație venită din viitor. De asemenea, există cercetători care au un indice H foarte mare datorită prezenței lor în colaborari internaționale mari fără să fi muncit aproape deloc sau având o contribuție minimă, dar culegând roadele articolelor științifice rezultate, citările. Totuși, asta nu este cazul cel puțin pentru câștigatorii din cadrul competiției PCE, acestora cerându-li-se conform pachetului de informații să aibă și articole ca prim-autor sau autor corespondent.