“Distribuirea în spațiul universitar de către un partid politic a unor pliante cu conținut politic, care blamează explicit personalități universitare pentru activitatea lor academică, îndemnul adresat studenților de a abandona studiile și de a lua atitudine politică împotriva propriei universități sunt acțiuni politice inacceptabile într-o societate democratică”, afirmă Academia Română într-o reacție oficială la intervenția AUR la SNSPA. Poziția de joi a Academiei vine după ce, la deschiderea noului an universitar, SNSPA a reclamat că susținători AUR au împărțit pliante la sediul său, îndemnând studenților să renunțe la studii și să se înscrie în partid.
Academia Română “condamnă orice propagandă în spațiul universitar”, arată ea în comunicatul de joi, în care atrage atenția că “spațiile universitare și academice sunt destinate în mod exclusiv învățăturii, educației și cercetării. Orice acțiune de propagandă politică este strict interzisă.”
Instituția apreciază că este vorba despre o “manifestare politică de o extremă gravitate, un atac la independența universitară cu forme de acțiune politică și ideologii care păreau revolute”.
Comunicatul integral:
“Academia Română condamnă orice propagandă în spațiul universitar
Biroul Prezidiului Academiei Române a luat cunoștință, cu profundă îngrijorare, de un eveniment deosebit de grav petrecut în campusul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, cu ocazia deschiderii anului universitar 2023-2024. Activiști ai AUR au pătruns în incinta universității și au împrăștiat manifeste politice care îi îndemnau pe studenți să renunțe la studii și să se înscrie în AUR. Distribuirea în spațiul universitar de către un partid politic a unor pliante cu conținut politic, care blamează explicit personalități universitare pentru activitatea lor academică, îndemnul adresat studenților de a abandona studiile și de a lua atitudine politică împotriva propriei universități sunt acțiuni politice inacceptabile într-o societate democratică.
Atragem atenția că, potrivit legii, spațiile universitare și academice sunt destinate în mod exclusiv învățăturii, educației și cercetării. Orice acțiune de propagandă politică este strict interzisă.
Academia Română condamnă încălcarea spațiului universitar și a libertății academice printr-o manifestare politică de o extremă gravitate, un atac la independența universitară cu forme de acțiune politică și ideologii care păreau revolute.
Ne manifestăm solidaritatea academică și colegială cu profesorii, studenții și angajații SNSPA și suntem conștienți, că toți cei care iubesc democrația și buna funcționare a instituțiilor statului nostru trebuie să vegheze ca astfel de derapaje grave de la legile țării să nu se mai producă.
Biroul Prezidiului Academiei Române“
Citește și:
Remus Pricopie: Susținători AUR „au distribuit pliante“ la SNSPA, în prima zi a noului an universitar, în care „îi îndeamnă pe studenți să renunțe la studiile universitare și să se înscrie” în partid / Rectorul acuză „un atac clasic de tip legionaro-fascist în spațiul academic”
Reacția Consiliului Rectorilor la atacul AUR reclamat de SNSPA: Forul se solidarizează cu profesorii și studenții după “regretabila manifestare”, dar nu spune nici cine, nici ce a făcut, omite să menționeze și instituția afectată
Universitatea din București se solidarizează cu SNSPA după intervenția “agitatorilor politici” în spațiul acesteia în prima zi a anului universitar: “se apropie șocant și reprobabil de practici de factură extremistă înregistrate în trecutul universitar al țării noastre, unul pe care l-am crezut depășit pentru totdeauna”
Reacție fermă a ministrului Educației, Ligia Deca, față de atacurile AUR la adresa SNSPA: Spun nu propagandei politice în școli și universități!
Rectorul Remus Pricopie, despre tensiunile dintre partidul AUR și SNSPA: “Așa cum ieri cei de la AUR au intrat în sălile de clasă și încercau să spună că această școală nu e bună, veniți la noi la AUR, același mesaj era în perioada legionarilor, în ’39-’40”
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Întâlnirea ambasadorului Israelului în România, Reuven Azar, “cu politicianul de factură legionară George Simion este o greşeală strategică”
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Moscova este aici. Vizate sunt nu numai instituțiile și liderii lor legitimi, dar și valorile, cultura, tradițiile, religia. Până și naționalismul românesc, așa cum este el, bun sau rău, este în pericol să fie confiscat
Foto: © Andreistanescu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.