“Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educației și Cercetării a Directorului General al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotații mai largi, reprezentând o amenințare reală de blocare a evoluției clar ascendente a cercetării științifice românești la nivel mondial”, afirmă Academia Română într-un comunicat prin care protestează față de demiterea lui Nicolae amfir, directorul Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“. Potrivit protestului, “demiterea conducerii Institutului în momentul când ELI-NP începe să fie operațional pune în pericol finalizarea proiectului, având grave consecinţe financiare și afectând imaginea României.”
Instituția condusă de Ioan-Aurel Pop mai susține că “în aceeași măsură, gestul nejustificat al acestei demiteri ilustrează, din păcate, incapacitatea factorilor decizionali de a acționa coerent și predictibil și de a arăta lumii că România are potențialul și capacitatea de a fi partener cu drepturi egale în cel puțin un domeniu de referință la nivel mondial: cercetarea științifică.”
Comunicatul integral:
“Doamnei Ministru Monica Cristina Anisie
Ministerul Educaţiei şi Cercetării
P R O T E S T
ȋmpotriva demiterii academicianului Nicolae-Victor Zamfir din funcția de Director General al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“
Biroul Prezidiului Academiei Române a luat act cu profundă dezamăgire de decizia Ministrului Educației și Cercetării, doamna Monica Cristina Anisie, de revocare nejustificată a colegului nostru, acad. Nicolae-Victor Zamfir, din funcția de Director General al Institutului Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei“ (IFIN-HH). Cariera ştiinţifică, prestigiul și rezultatele academicianului Zamfir în conducerea IFIN-HH și a Proiectului ELI-NP sunt de notorietate la nivel naţional și internațional. În virtutea colaborării dintre Academia Română și Ministerul Educației și Cercetării, ne-am fi așteptat la un dialog, înainte de luarea unei asemenea grave decizii.
Academia Română a dezavuat deja, prin punct de vedere făcut public în data de 21 mai 2020, acțiunile concertate de discreditare a României, a Centrului ELI-NP, și a atras atenția, la acel moment, asupra evidenței existenței unor interese obscure, al căror scop se situează în afara intereselor cercetării științifice românești și ale României (https://acad.ro/mediaAR/pctVedereAR/2020/d0521-Punct-de-vedereELI-NP.pdf). Membrii Academiei Române consideră că proiectul ELI-NP este reprezentativ pentru plasarea României pe harta țărilor puternice în domeniul cercetării științifice și dezvoltării tehnologice.
Actul şi maniera demiterii de către Ministrul Educației și Cercetării a Directorului General al Institutului care implementează Proiectul ELI-NP sunt de neînţeles. În plus, ele au conotații mai largi, reprezentând o amenințare reală de blocare a evoluției clar ascendente a cercetării științifice românești la nivel mondial. Proiectul ELI-NP înseamnă investiții în tehnologii de vârf, unice în lume şi deja puse în funcțiune, înseamnă atragerea de specialiști de cea mai înaltă calificare din întreaga lume, valorificarea inteligenţei româneşti la cel mai înalt nivel și, nu în ultimul rând, readucerea în România a tinerilor plecați tocmai din cauza lipsei infrastructurii performante de cercetare. Demiterea conducerii Institutului în momentul când ELI-NP începe să fie operațional pune în pericol finalizarea proiectului, având grave consecinţe financiare și afectând imaginea României. În aceeași măsură, gestul nejustificat al acestei demiteri ilustrează, din păcate, incapacitatea factorilor decizionali de a acționa coerent și predictibil și de a arăta lumii că România are potențialul și capacitatea de a fi partener cu drepturi egale în cel puțin un domeniu de referință la nivel mondial: cercetarea științifică.
Biroul Prezidiului Academiei Române consideră că este de datoria celui mai înalt for de ştiinţă şi cultură al ţării să dezaprobe public astfel de practici și să atragă atenția asupra pericolului ca o administrație neconsolidată în plan strategic să contribuie la distrugerea domeniului deschis de ELI-NP. Academia Română trage un semnal de alarmă către Guvernul României, cerându-i să se implice în stoparea unor astfel de acțiuni contrare intereselor țării noastre.
Biroul Prezidiului Academiei Române”