“Abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii”, în mesajul Ministerului Educației de Ziua siguranței pe internet / Instituția dă câteva sfaturi părinților

325 de vizualizări
Foto: Captură Ministerul Educației – Facebook
Ministerul Educației, cu ocazia Zilei internaționale a siguranței pe internat, vorbește despre cum ar putea fi protejați elevii în mediul online și despre „abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii”, potrivit unui mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului.

Ministerul a transmis că „devine din ce în ce mai dificil să controlăm accesul copiilor noștri la multitudinea de instrumente de informare și de socializare pe care internetul le oferă” și a oferit câteva sfaturi:

Abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii trebuie să fie însoțită de instrumente care să-i ajute să se protejeze, să recunoască cyberbullyingul și să distingă între informațiile corecte și cele incorecte”, conform instituției.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a II-a, 2016) stabilește că „a abilita” înseamnă „1. a califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar” și „2. a împuternici”.

Foto: Dicționarul Explicativ al Limbii Române (ediția a II-a, rev.), Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016

Probabil, Ministrul Educației s-a referit la abilitatea digitală, la competențele digitale ale elevilor.

Redăm mesajul complet al Ministerului Educației:

Din anul 2004, 7 februarie este Ziua internațională a siguranței pe internet.

Devine din ce în ce mai dificil să controlăm accesul copiilor noștri la multitudinea de instrumente de informare și de socializare pe care internetul le oferă. Devine dificil, în aceeași măsură, să-i protejăm de amploarea pe care un conflict o poate lua în mediul online și care se poate transforma în cyberbullying, așa cum devine aproape imposibil să-i protejăm de informațiile false pe care ei le pot considera adevărate.

Abilitarea digitală pe care ne-o dorim pentru toți copiii trebuie să fie însoțită de instrumente care să-i ajute să se protejeze, să recunoască cyberbullyingul și să distingă între informațiile corecte și cele incorecte.

Ce-i putem învăța pe copii, astfel încât experiența digitală să fie cât mai sigură?

Iată câteva sfaturi:

Protejează-te!

  • Parolele sunt confidențiale! Păstrează-le într-un loc sigur, la care doar tu ai acces!
  • Păstrează datele personale doar pentru tine și pentru cei pe care îi cunoști!
  • Păstrează fotografiile personale pentru tine, sunt amintirile tale și ale celor dragi ție!
  • Verifică informațiile din cel puțin trei surse diferite, înainte de a le considera corecte!

Protejează-te pe tine și pe ceilalți!

  • Evită să ai o atitudine agresivă sau nepotrivită!
  • Agresivității nu-i răspunde cu agresivitate!
  • Discută cu un adult de încredere, dacă simți că ești agresat în mediul online!

#NuSuntețiSinguri

Citește și:
Peste o treime dintre adolescenții chestionați de World Vision România au primit mesaje online de natură sexuală nedorite 

1 comment
  1. Nici ministerul nu are abilități digitale de contractare servicii software.

    EduSal este blocat.
    În acest moment (07.02.2023) nu se pot plăti nici salariile ce să mai vorbim de așa zisa mărire.

    Sperăm că situația se va remedia rapid altfel va ieși cu revoltă și grevă generală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Tur de forță” în Parlament, pe tema proiectelor de legi ale Educației, cu reprezentanții elevilor, părinților, profesorilor și cultelor, anunțat de președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților: Au fost trimise foarte multe amendamente la minister și nu prea s-au luat în considerare

Marți și miercuri vor fi dezbătute în Parlament proiectele de legi ale Educației, după cum a anunțat Natalia Intotero, președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Au fost invitați reprezentanții…
Vezi articolul

Concurs despre cultura europeană pentru elevii de gimnaziu, anunțat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Înscrierile sunt deschise la sesiunile de pregătire până pe 13 martie

Un concurs cu întrebări despre istoria și valorile Uniunii Europene, adresat elevilor de gimnaziu, este anunțat de Reprezentanța Comisiei Europene în România. Competiția, numită Euro Quiz, presupune ”răspunsul rapid și…
Vezi articolul

Evenimente online și webinarii cu sfaturi și resurse pentru părinții de adolescenți, la care participă psihologi, experți în parenting și în științele educației – în perioada 18-20 aprilie – Școala de primăvară ROSE

O serie de evenimente online și webinarii ce aduc împreună experți în psihologie, în parenting și în științele educației, pentru a oferi părinților de adolescenți resurse și sfaturi pentru susținerea…
Vezi articolul

FOTO/VIDEO „FutureLabs” și „Moara de plastic” – proiecte de educație și protecția mediului pentru școli și comunitățile rurale din Ținutul Buzăului / Cum funcționează 

Un proiect la care lucrează asociația care gestionează Geoparcul „Ținutul Buzăului” este „FutureLabs”. Deja câteva sute de copii din școlile din comunele Colți, Scorțoasa și Tisău beneficiază de laboratoare moderne…
Vezi articolul