Abia la peste 750 de absențe pentru un elev de gimnaziu și la peste 540 pentru un elev din clasele primare directorul este obligat să anunțe serviciile de asistență socială privind riscul de abandon școlar – măsură pusă de Ministerul Educației în ROFUIP 2024

43.124 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos/ Octav Ganea
Dacă un elev lipsește “cel puțin 75% din numărul de ore de curs prevăzute într-un an școlar la disciplinele/modulele respective”, directorul este obligat să anunțe serviciile de asistență socială, potrivit unui articol din ROFUIP 2024. Potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro, pe baza rapoartelor OECD privind numărul de ore de curs, un elev de gimnaziu ar trebui să aibă peste 750 de absențe nemotivate pentru ca directorul să poată anunța serviciile de asistență socială, iar un elev de clasă primară, peste 540 de absențe.

Directorul școlii este obligat să anunțe serviciile de asistență socială în cazul în care un elev nu vine la ore “cel puțin 75% din numărul de ore de curs prevăzute într-un an școlar la disciplinele/modulele respective”, potrivit ROFUIP 2024.

Raportul OECD Education at a Glance 2023 arată că în România, elevii de clasele primare au 720 de ore pe an, iar cei de gimnaziu 1001 ore pe an.

Potrivit calculelor făcute de Edupedu.ro, un elev de gimnaziu ar trebui să acumuleze peste 750 de absențe nemotivate într-un an școlar, iar un elev din clasele primare, 540 de absențe, pentru ca directorul școlii să poată anunța serviciile de asistență socială privind riscul de abandon școlar.

Având în vedere că anul școlar are 34 de săptămâni în care sunt 1001 ore de curs la gimnaziu un elev de gimnaziu ar trebuie să aibă într-o săptămână 29,4 de absențe dacă lipsește la toate orele, iar într-o lună 118 absențe, iar un elev de clasă primară 21 de absențe pe săptămână și 84 de absențe pe lună.

Asta înseamnă că situația poate fi semnalată de directorul școlii abia după aproape trei sferturi din anul școlar, adică 7 luni din 9 de școală, când elevul respectiv adună numărul de absențe care să indice că e în risc de abandon școlar.

sursa: Raportul Education at a Glance 2023 al OCDE

Directorul școlii trebuie să ia măsuri de prevenire a abandonului școlar, mai precizează articolul din ROFUIP.

Art 95, alin (4) -“Directorul unității de învățământ are obligația să anunțe serviciile de asistență socială (SPAS/DAS) și să contribuie la stabilirea unor măsuri de prevenire a abandonului școlar, în cazul beneficiarilor primari care înregistrează absențe la cel puțin 75% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la disciplinele/modulele respective”.

Sursa: ROFUIP 2024
Informații de context

Rata abandonului școlar la sfârșitul gimnaziului a atins, în anul 2021-2022, cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu, însă, în mediul rural, este de aproape 3 ori mai mare, conform „Raport privind starea învățământului preuniversitar”, publicat de Ministerul Educației.

Este pentru prima oară când Ministerul Educației definește clar ce înseamnă abandonul școlar în ROFUIP. Edupedu.ro a scris care sunt situațiile când un elev este considerat un elev în situație de abandon școlar sau risc de abandon școlar, menționate în ROFUIP 2024.

Astfel, în situație de abandon școlar sunt considerați elevii din învățământul obligatoriu care au acumulat un număr de absențe nemotivate ce au condus la imposibilitatea finalizării a 2 ani școlari succesivi, conform ROFUIP 2024.

  • „Elevii aflați în situație de abandon școlar în doi ani școlari consecutivi, sunt radiați din evidențele școlare
  • Elevii considerați în situație de abandon școlar pot fi reînscriși, la cerere, la nivelul clasei pe care au abandonat-o, conform proiectului. 

În situație de risc de abandon școlar sunt considerați elevii care nu frecventează cursurile școlare și care au absentat nemotivat la cel puțin 75% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an şcolar la disciplinele/modulele respective.

În cazul elevilor din învățământul obligatoriu aflați în situație de risc și de abandon școlar, unitatea de învățământ are obligația de a informa instituțiile responsabile cu privire la neîndeplinirea de către părinții, tutorii, reprezentanții legali ai elevului a obligațiilor legale privind asigurarea frecventării cu regularitate şi conform programului de către acesta a cursurilor şcolare”, conform art. 118.

„Abandonul școlar reprezintă încetarea frecventării învățământului obligatoriu de către un beneficiar primar al educației, demonstrată prin absențe nemotivate care au condus la imposibilitatea finalizării a 2 ani școlari succesivi”, potrivit Legii Educației nr. 198/2023.

Citește și:
Când este considerat un elev în situație de abandon școlar sau risc de abandon școlar – clarificările Ministerului Educației din proiectul ROFUIP 2024
Timpul de școală din România – sub media OCDE, vacanțele elevilor români – printre cele mai mari, în condițiile în care „vacanțele extinse exacerbează inegalitățile educaționale” / Rezultatele la matematică sunt mult sub medie, în pofida unui număr semnificativ de ore de predare – Raport privind organizarea anului școlar în diverse țări

10 comments
  1. Hotărârea Ministerului Învățământului este total nedreaptă! Cum să permiți unui elev să absenteze 75% din nr. total de ore pe an și doar atunci să anunți Direcția Copilului? Este o decizie ABERANTĂ, care încurajează absenteismul, disprețul față de școală. La Ministerul Învățământului lucrează doar indivizi certați cu școala, nicidecum profesioniști care să vadă realitatea din școlile țării. Ce rușine!!!

  2. Ligiaaaaa acasa cu tine si toti prostii din minister. Ati rupt scoala. Bine voi ati continuat. Ruptura a plecat de la Funeriu si Abramburica, plus cei de dinainte. Cretini pusi in slujba tării politic alesi. Asta e. Romania educata.

  3. Dacă a lipsit 12 ore /lună nemotivate nu ea bursă (numai dirigu să fie corect)
    Și la fiecare lună se adună absențele,se fac înștiințare către părinți și autorități.
    foarte simplu și corect

  4. Ce porcărie! Mai e cineva intreg la cap acolo, la minister? Păi,mai cinstit era nici să nu mai pomenească de asta decât să facă o reglementare în bătaie de joc! Da, așa e, vor să oficializeze chiulul. Ce te poți aștepta de la niște nătărăi care au făcut școala la facultăți gen Spiru long-long distance?!

  5. Suntem gata, ne-au distrus! Direcția este spre cât mai puțină școală. Și când te gândești că mai sunt cretini care înjură perioada comunistă, atunci când elevii știau să scrie și să citească din clasa a 2-a iar acum, jumătate dintre ei, sunt analfabeți după 12 clase. Ăsta da progres după 30 de ani de lume liberă, democratica, bla-bla.

      1. Ar trebui să comentezi la articol, nu la un alt comentariu! Nici nu ai înțeles ce a vrut să spună, se vede că nu ai trăit în vremea lui Ceaușescu și că habar nu ai ce avantaje erau atunci. Marea majoritate știți doar ce era rău. Mai trist e că habar nu au ce e rău în ziua de azi, in prezent; trecutul du-că-se!!

        1. PCR-istule: întâi, selecție naturală. Pentru care viața o fost grea și-or învățat în școală o lulă, asta “e”, or să mănânce din tomberoane. Mi se rupe!
          Apoi, ceva ce ție ți-o fi străin, noi românii am luptat, am sângerat și am murit pentru libertate, inclusiv cea de exprimare. Nu-ți convine părerea altora? GHINION.
          Eu m-am născut în Epoca de Aur, ardear pe rug toți comuniștii dar azi sunt liber!
          Și v-oi muri liber! Și Nu voi lăsa în urma mea nici un pui de dictator.
          Vrei înapoi în comunism? Kim te așteaptă cu brațele deschise. Sau tovarășu Putin. Și el te iubește. Îți plătesc biletul din salariul meu!

          1. Tu învață să scrii și apoi varsă-ți mânia proletară. Revoluționar de mucava, pariez că la revoluție erai ascuns sub pat, cu pantalonii maro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președinta consiliului ARACIP, Mariana Dogaru, lider sindical al FSLI, a avut degrevare integrală de normă în anul școlar trecut – document / Reprezentanții sindicatelor vor putea participa la evaluarea externă a școlilor, conform proiectului de lege Deca

Reprezentanții organizațiilor sindicale vor participa, cu statut de observatori, la evaluările externe ale unităților de învățământ, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Edupedu.ro a scris că ARACIP, agenția care acreditează și…
Vezi articolul

VIDEO 126.000 de angajați din educație, în special din grădinițe și cei care au contact direct cu elevii, vor avea prioritate să se vaccineze înainte de 8 februarie, anunță ministrul Educației / Vor fi organizate webinarii cu răspunsuri pentru profesorii nehotărâți

Un grup de 126.000 de angajați din sistemul de învățământ, în special cei din grădinițe, unde copiii nu poartă mască, dar și cei care lucrează direct cu elevii vor avea…
Vezi articolul

Prima localitate din România care crește datorită Educației. Autoritățile din Ciugud, Alba, anunță că vor investi 9 milioane de euro din bani europeni în construcția unei noi școli, după ce vechea școală „ne-a rămas mică”

Primăria Comunei Ciugud anunţă câştigarea unui proiect european în valoare de peste 9 milioane de euro prin care va construi o nouă scoală, unitatea de învăţământ urmând a fi în…
Vezi articolul

La doar trei zile de la începerea școlii, sute de elevi din trei școli din Târgu Jiu nu mai primesc „masă sănătoasă”, după ce inspectorii au descoperit că mâncarea era ținută și transportată în condiții precare

Inspectorii direcției sanitar-veterinare din Gorj au depistat mai multe nereguli privind condițiile în care era transportată și depozitată mâncarea pentru elevi prin programul “masă sănătoasă” în 3 școli din Târgu…
Vezi articolul