A scăzut numărul minim pentru a înființa o clasă pentru adulții care nu au finalizat învățământul primar, prevede metodologia programului „A doua șansă”

6.718 vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Școlile pot înființa clase pentru cei care nu au finalizat învățământul primar, gimnazial sau liceal, după ce metodologia Programului „A două șansă”, care se aplică începând cu anul școlar viitor, a fost publicată în Monitorul Oficial. În cazul învățământului primar, spre deosebire de metodologia anterioară, este precizat că numărul minim de elevi pentru constituirea unei clase este 10.
  • Pentru a înființa aceste clase, școlile au nevoie de avizul inspectoratelor județene, respectiv al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Potrivit documentului, în Programul „A doua șansă” – învățământ primar se pot înscrie persoane care au depășit cu cel puțin 4 ani vârsta de școlarizare corespunzătoare clasei și care se află în una dintre următoarele situații: 

  • nu au parcurs nicio clasă din învățământul primar;
  • au abandonat școala pe parcursul învățământului primar.

Clasele pentru învățământul primar pot avea un număr minim de 10 cursanți și un număr maxim de 16 cursanți. În metodologia veche, pentru a se constitui o clasă, numărul minim era de 12 elevi, dar nu mai mult de 20.

Amintim că anul trecut a fost modificat numărul maxim și minim de elevi pentru fiecare clasă de liceu și școală profesională printr-un ordin de ministru. Astfel, o clasă la învățământul primar cuprinde în medie 17 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22. Pentru învățământul gimnazial, clasa cuprinde în medie 22 de elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26.

În cadrul acestui program, clasele primare pot fi constituite pe nivel de studiu sau în regim simultan și durata standard este de 2 ani.

Programul „A doua șansă” – învățământ secundar este structurat în ani de studiu, echivalenți din punct de vedere curricular cu clasele V—VIII din învățământul gimnazial și, după caz, cu clasele IX—X din ciclul inferior al învățământului liceal. Se pot înscrie persoanele din următoarele situații:

  • au absolvit învățământul primar; 
  • au parcurs una sau mai multe clase corespunzătoare învățământului gimnazial (a V-a, a VI-a, a VII-a).

Atât pentru cursanții de la învățământul primar, cât și cei de la învățământ secundar, „cursurile pot fi planificate într-un orar flexibil — dimineața, după-amiaza sau seara, sâmbăta sau duminica, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, conform deciziei luate de consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, după consultarea cursanților înscriși în program”.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
    1. Informații și detalii găsești la Inspectoratul Școlar din judetul tău . Înscrieri în programul ADS se pot face și în luna februarie . Trebuie sa te interesezi la Inspectoratul Școlar care sunt școlile din județ care sunt acreditate pentru programul ADS A doua șansă .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Ministerul Educației vrea din nou teste grilă la Evaluarea Națională și BAC-ul din 2020. Precedenta tentativă a declanșat un scandal major

Testele grilă revin în planurile Ministerului Educației pentru examenele naționale. “În vederea pilotării unei noi structuri posibile a subiectelor pentru Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul școlar…
Vezi articolul

Modulul 5 de cursuri începe miercuri, 19 aprilie, și ține până pe 16 iunie. Elevii claselor a II-a, a IV-a și a VI-a susțin în luna mai evaluările naționale / Calendarul examenelor naționale

Pentru elevii și copiii de grădiniță, cursurile ultimului modul din anul școlar 2022-2023 încep miercuri, potrivit calendarului oficial. Vacanța de Paște a ținut de pe data de 7 aprilie și până pe…
Vezi articolul