A limita admiterea la liceu sau evaluarea națională doar la două examene, la matematică și română, nu este normal, spune liderul sindical Marius Nistor. Acesta susține că „este necesar să mergem pe varianta unei evaluări cu patru-cinci probe”

6.643 de vizualizări
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
„A limita admiterea la liceu sau Evaluarea Națională doar la două examene, la matematică și limba și literatura română, nu este normal. (…) Considerăm, în momentul de față, că noi avem nevoie de o Evaluare Națională care să fie mult mai amplă și mult mai acoperitoare”, a declarat, pentru Edupedu.ro, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Amintim că sindicatele profesorilor solicită ca elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă, în locul admiterii separate la liceu.

Liderul sindical este de părere că elevii trebuie să aibă cunoștințe despre toate disciplinele pe care le studiază în timpul gimnaziului: „Mulți pun problema că sunt prea multe examene și sunt copiii foarte încărcați, dar trebuie să clarificăm următorul lucru: în învățământul gimnazial câștigi niște competente generale, deci trebuie să ai cunoștințe despre toate aceste discipline. Nu-ți cere nimeni să știi fizica, la modul excepțional, sau matematica, istoria sau geografia, dar trebuie să ai anumite acumulări și, drept urmare, această verificare mi se pare absolut normală.”

Este necesar să mergem pe varianta unei evaluări cu patru-cinci probe. Ele au apărut destul de detaliat acolo: probă la limba și literatura română; la limba maternă, acolo unde este cazul, unde copiii aparțin minorităților naționale; la matematică-informatică; un examen pe partea de științe: chimie, fizică, biologie; și unul pe partea de științe umaniste: limbi străine, istorie, geografie”, a completat Marius Nistor.

Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Părinților au anunțat că ”se opun cu fermitate” propunerii sindicatelor, deoarece “primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”.

Nistor a punctat că nu este de acord cu argumentul referitor la meditații: „Nu sunt de acord nici cu falsul argument că ceea ce propunem noi sau ceea ce ar fi propus ministerul genera automat creșterea industriei meditațiilor. Atâta vreme cât tu, ca părinte, îți monitorizezi copilul acasă, vizavi de ceea ce face în școală, cel puțin la nivelul învățământului gimnazial, atâta vreme cât ții legătura cu școala, atâta vreme cât ții legătura cu corpul profesoral, cu profesorii diferitelor discipline, atâta vreme cât copilul muncește și se pregătește corespunzător, nu are nevoie niciun fel de medicații”.

Redăm declarațiile lui Marius Nistor:

Edupedu.ro: De ce credeți dvs. că nu este bună propunerea din proiectul Ministerului Educației?

Marius Nistor: În primul rând, pentru că a generat destul de multă tensiune și niște acuzații incorecte la adresa învățământului liceal și, bineînțeles, reticența de rigoare. Considerăm, în momentul de față, că noi avem nevoie de o Evaluare Națională care să fie mult mai amplă și mult mai acoperitoare.

Și totodată, prin această alternativă, dai și posibilitatea liceelor să se implice în selectarea elevilor, în funcție de capacitățile lor, de aptitudinile lor și nu în funcție de dorințele mai puțin realizabile pe care le au unii dintre părinți sau, câteodată, chiar elevii, fără a mai exista niciun fel de acuzație la adresa lor, fără niciun fel de presiune asupra profesorilor din licee și colegii, adică lucrurile sunt foarte simple. Este necesar să mergem pe varianta unei evaluări cu patru-cinci probe. Ele au apărut destul de detaliat acolo: probă la limba și literatura română; la limba maternă, acolo unde este cazul, unde copiii aparțin minorităților naționale; la matematică-informatică; un examen pe partea de științe: chimie, fizică, biologie; și unul pe partea de științe umaniste: limbi străine, istorie, geografie.

Mulți pun problema că sunt prea multe examene și sunt copiii foarte încărcați, dar trebuie să clarificăm următorul lucru: în învățământul gimnazial câștigi niște competente generale, deci trebuie să ai cunoștințe despre toate aceste discipline. Nu-ți cere nimeni să știi fizica, la modul excepțional, sau matematica, istoria sau geografia, dar trebuie să ai anumite acumulări și, drept urmare, această verificare mi se pare absolut normală.

A limita admiterea la liceu sau Evaluarea Națională doar la două examene, la matematică și limba și literatura română, nu este normal. Pot să am o notă foarte mare, obținută în actualul sistem când dau evaluare doar la două discipline, iar pe urmă, pe baza mediei, mă duc într-un colegiu național, ajung la o specializare, de exemplu, chimie-biologie, chimie-fizică, matematică-informatică, și clachez după un an. Și nu răspunde nimeni de așa ceva. Nu-mi doresc ca această propunere să stârnească neapărat, cum să vă spun, un entuziasm fantastic din partea părinților sau a unor elevi sau a societății civile. Dar ceea ce îmi doresc este următorul lucru: să se înțeleagă că nu poți să obții rezultate fără să muncești, că nu mai putem merge pe ideea că școala trebuie să fie plăcută și cu cât mai puține examene. Aceasta nu-ți asigură reușita în viață sub nicio formă. Vrei să reușești în viață, trebuie să muncești ca atare.

Nu sunt de acord nici cu falsul argument că ceea ce propunem noi sau ceea ce ar fi propus ministerul genera automat creșterea industriei meditațiilor. Atâta vreme cât tu, ca părinte, îți monitorizezi copilul acasă, vizavi de ceea ce face în școală, cel puțin la nivelul învățământului gimnazial, atâta vreme cât ții legătura cu școala, atâta vreme cât ții legătura cu corpul profesoral, cu profesorii diferitelor discipline, atâta vreme cât copilul muncește și se pregătește corespunzător, nu are nevoie niciun fel de medicații.

Edupedu.ro: Liceul ar urma să anunțe cu un an înainte coeficienții.

Marius Nistor: Exact. Liceul va anunța cu un an înainte care sunt coeficienții pe care-i stabilește pe fiecare examen în parte, în funcție de filieră, în funcție de profil, în funcție de specializare. De exemplu, dacă mergi pe o specializare chimie-biologie sau mate-info, categoric îți vei pune un coeficient mai mare pe examenul de științe exacte sau de mate-info. Dacă ești pe partea de uman, automat vei pune un coeficient mai mare la limba și literatura română sau pe științe umaniste. Dar, categoric, niciun coeficient nu trebuie să fie egal cu zero. Asta înseamnă valorificarea tuturor disciplinelor pe care le faci în gimnaziu, iar suma lor nu trebuie să depășească 10. Bineînțeles, mai departe rămâne ca pe baza programului programul să se facă repartizare elevilor care nu ar trebui să aibă mai mult de 10 opțiuni.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Evaluarea Națională la cinci materii, propusă de sindicate, este respinsă de Consiliul Elevilor și Federația Părinților: “Primul lucru care ne vine în minte când abordăm acest subiect sunt meditațiile”
Propunere pentru eliminarea concursului de admitere la liceu, trimisă de sindicatele profesorilor ca amendament la proiectul legii Educației: Elevii să susțină 5 probe la Evaluarea Națională, iar liceele să stabilească, cu un an înainte, pentru fiecare filieră, coeficienții pentru fiecare probă
Admiterea separată la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, potrivit proiectului legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024 – Ligia Deca

11 comments
  1. De 40 de ani examenul la final de clasa a 8a este din matematica și limba romana. Si dumneavoastra, si copiii sau alte rude ale dvs, din aceleași probe l-ati susținut. Va bateți joc, prin afirmațiile făcute de noi, părinții care susținem o grămadă de meditații în privat. De ce, domnule Nistor? Pentru ca în mediul privat se muncește mai mult de 8 ore pe zi, iar când ajungem acasă foarte greu mai putem controla activitatea copiilor. De aceea !!! Poate nu știți, dar copiii noștri învață aproximativ 12 ore pe zi, uneori mai mult !!!! Informați-va din surse precise, apoi mai vedeți dacă susțineți prostiile astea!

  2. Probabil ca dl. Marius Nistor nu are copii si nu stie exact cata presiune reprezinta un singur examen asupra unui copil de 13-15 ani, dar 5! Cred ca dl. incurca admiterea la liceu cu BAC-ul. De cand e lumea si pamantul, copiii intra in licee dand examene la materii de baza. Acum, dintr-o data, ar trebui sa dea la 4-5 materii. Pai Dl. Marius Nistor, vi se pare ca invatamantul romanesc scoate ce trebuie, de ne permitem sa cerem si mai mult de la copii? Nu sunteti in stare sa ii pregatiti nici pe materiile de baza cu metodele actuale! Si vreti examen la 5 materii??? Vai de capul nostru!!! Ati facut programa praf, vacantele praf, copiii nu mai sunt pregatiti cu adevarat decat acasa de catre parinti sau meditatori si dvs. sustineti ideea unor examene suplimentare.

  3. Eu spun sa il supunem pe domnul care a facut propunerea sa dea cate un test la fiecare materie din cele 4-5 despre care vorbeste. Si sa vedem ce note ia. Eventual daca nu ia cat trebuie, sa i se anuleze toate diplomele si sa mai dea si dansul odata cu ai nostri copii, examenul la 5 materii.. Corect?

  4. Nu la 4-5 discipline ar trebui să se facă evaluarea națională, ci pe 3 arii curriculare: limbă și comunicare ( limba română și o limbă străină ), matematică și științe (matematică, fizică, chimie, biologie) și științe umaniste (istorie, geografie, educație civică). Ar fi 3 probe, de câte două ore, cum era structurat, nu cu multi ani în urmă, examenul de capacitate. E aberant să se studieze atât de multe materii și să se dea examen doar la două. Profilul absolventului de gimnaziu include multe competențe (a se vedea cele de care s-a făcut mare tam-tam la cursul CRED), dar nu se face verificarea modului în care s-au dobândit. In felul acesta s-ar reduce inechitatea care persistă de zeci de ani: profesorii de română și matematică sunt cei care trebuie să dea mereu socoteală pentru rezultatele elevilor la examene, ceilalți profesori nu au acest stres. Evaluarea la mai multe materii ar obliga pe multi elevi să-si reconsidere interesul pentru școală, căci părinții lor nu si-ar permite să plătească meditații la toate materiile de examen. Chiar dacă părinții ar avea bani, copiii nu ar avea timpul liber necesar pentru a merge la toate.

  5. Ba este normal. Se presupune ca pentru celelalte are competente atinse prin absolvirea ciclului gimnazial. Mai corect mi s ar parea ca dupa EN, fiecare sa dea examen la liceu din disciplina de baza a profilului pe care si-l doreste. Daca vrea la mate-info sa dea la matematica si informatica. Daca vrea la filologie sa dea la romana si limba straina, daca vrea la chimie-biologie sa dea la acestea si tot asa. Ajung la licee fel si fel de personaje cazute din aer acolo prin repartizarea computerizata, care nu au nicio legatura cu profilul. Sa fim realisti: liceul nu este invatamant obligatoriu. Nu tre’ sa-i vedem pe toti liceeni.

    1. Atunci ,sa se facă și informatica, la modul cel mai serios și in gimnaziu.Si spun asta din proprie experienta ,având un copil la un asemenea profil , mate – info.Dintotdeauna a fost foarte bun la matematica ,dar info nu a făcut aproape deloc ,pana în clasa a opta.Acum este printre cei mai buni din clasa,merge la olimpiade ,concursuri și participa la cursurile Centrului de excelenta ,la aceasta materie.Si fără nici o ora de meditatii.Si la fel ,sunt și alți colegi de – ai lui.Daca ar fi fost nevoit sa dea admitere din informatica ,de unde ar fi dobândit cunoștințele necesare?Logic , din meditații!Care ,oricum ,nu ar fi suplinit predarea deficitara de la clasa.Si a făcut gimnaziul în oraș, cei din mediul rural ce sa mai zică?Și atunci ,unde este egalitatea de șanse?Repartizarea computerizata se face în ordinea mediilor ,nu au căzut “din aer” la un profil sau altul.Si un elev interesat de studiu ,alege un profil ,care se potrivește competentelor sale ,nu se duce unul care are afinitate pentru matematica ,la filologie și viceversa.

  6. As fi de acord cu domnul lider de sindicat, dacă profesorii ar preda ca pe vremuri, când se făcea carte, nu învățământ online. Nu este suficient ca meditam copiii la 2 materii, va trebui să-i meditam la 5 materii?

  7. D- nul Marius Nistor are copii care trebuie sa de-a examenul de capacitate să treacă și ei prin stresul celor 5 materii sau nu? A scăpat deja și are copii mari??? Știe câți bani investesc părinții în meditații , îngrijirea și creșterea unui copil sănătos? ( hrănit bine, mâncat, meditat)????

  8. Problema este ca exista foarte multi profesori care nu isi fac treaba la scoala (fie din incompetenta,fie din reavointa).
    Ce putem face noi ca parinti in aceasta situatie? De schimbat profesorul nu se poate sub nici o forma (am avut o astfel de experienta si s-a ajuns cu reclamatia pana la minister dar nu s-a rezolvat nimic).Am aceeasi problema acum la fetita cea mica distribuita in mod fortat intr-o noua clasa pentru ca in vechea clasa se depasea nr de 29 de elevi.
    Ar trebui sa existe un mecanism de control al profesorilor si al modului cum isi fac (sau nu) treaba la catedra.
    Singura solutie in cazul acesta a ramas cea cu meditatiile ca sa suplinim ce nu se face la scoala.

  9. Ce nebunie si ce aberatie. Avem cumva de-a face cu un examen de bacalaureat? De admitere la facultate? E pur si simplu ridicol.
    Domnul Nistor face, de buna seama, o pledoarie pro-domo. Unde anume si cum s-ar putea pregati elevii pentru cele cinci examene decat facand meditatii? Dl Nistor isi creeaza business. Afara doar de cazul – foarte posibil – in care sindicatul a fost pus sa creeze o alternativa mult mai complicata la varianta deja proasta propusa de lege, ca s-o faca pe aceea acceptabila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, potrivit Legii învățământului preuniversitar: de la observația individuală și până la exmatriculare. Toate sancțiunile se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede sancțiuni pentru elevii care nu-și respectă îndatoririle. Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, în funcție de gravitatea faptei, pornesc de la observația individuală și…
Vezi articolul