Ministrul Educației, Ligia Deca, a spus că Ministerul a depus în iulie anul trecut contestația la sentința dată în procesul privind suspendarea analizei tezei de doctorat a premierului Ciucă, dar a subliniat că nu s-a întâmplat în mandatul său: “Acea contestație a fost depusă de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării în luna iulie (…) Mandatul meu de ministru a început pe 3 octombrie, tot anul trecut. Deci, practic, vorbim despre evenimente care au avut loc înainte de începerea mandatului meu”, a spus Deca la ieșirea de la ședința Biroul Permanent a PNL.
- Ministerul Educației a pierdut definitiv procesul în care premierul Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat, pentru că a depus recursul în afara termenului legal, scrie G4Media. – Detalii aici
- Ministerul Educației susține că sentința referitoare la premierul Ciucă, pe care trebuia să o atace cu recurs la Înalta Curte în termen de 5 zile de la primire, ar fi fost luată de o anonimă “d-na VB”, care nu e angajată a instituției, plicul cu sentința ajungând oficial la cabinet fix cinci zile mai târziu. – Detalii aici
Ministrul Educației a fost întrebat dacă Ministerul Educației l-a ajutat pe premierul Ciucă când a depus în afara termenului legal, contestația la sentința favorabilă lui Ciucă în proces. Ligia Deca a subliniat că acea contestație a fost depusă în iulie 2022, înainte ca ea să preia mandatul: “Practic, vorbim despre evenimente care au avut loc înainte de începerea mandatului meu”, a spus Ligia Deca la ieșirea de la ședința Biroului Permanent al PNL, de luni.
“Reporter: În cazul domnului premier Nicolae Ciucă a fost o greșeală sau un ajutor pe care Ministerul Educației i l-a dat domnului premier nedepunând la timp acel document, acea contestație?
Ligia Deca: Acea contestație a fost depusă de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării. Conform regulamentului CNATDCU (n.r. Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare), ei sunt cei care trebuie să depună această contestație. Acea contestație a fost depusă în luna iulie a anului trecut. Mandatul meu de ministru a început pe 3 octombrie, tot anul trecut. Deci, practic, vorbim despre evenimente care au avut loc înainte de începerea mandatului meu.
Reporter: Măcar ați întrebat ce s-a întâmplat acolo?
Ligia Deca: Poziția exprimată de UEFISCDI este cea dată publicității de către instituția respectivă. Instituția respectivă are propriul departament juridic care se ocupă de aceste sesizări, nefăcând parte din tipul de decizie sau tipul de demers pe care îl poate face ministerul Educației.”
Amintim că Ministerul Educației (ME) susține, printr-un punct de vedere hilar transmis G4Media.ro de către Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție subordonată ME, că a respectat termenul de recurs de cinci zile, după ce Înalta Curtea a decis că ministerul a depus recursul în afara termenului legal în procesul în care premierul Nicolae Ciucă obținuse suspendarea analizei tezei sale de doctorat, suspectă de plagiat. – Detalii aici