A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

O voce pentru educatie

Foto: Alianta O voce pentru Educație

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților și elevilor, și ministrul Educației Sorin Cîmpeanu. Din Alianță fac parte 30 de organizații non-guvernamentale și companii din sectorul educațional, 20 de camere de comerț și grupuri de business reprezentate de Coaliția Pentru Dezvoltarea României, potrivit unui comunicat de presă, remis Edupedu.ro.  

Alianța s-a format în contextul redactării unui nou proiect de lege a educației (2022), iar obiectivul alianței este de a contribui la reformarea reală a sistemului de învățământ, scrie în comunicatul de presă transmis de noua Alianță.

Edupedu.ro a scris de miercuri seara despre faptul că peste 150 de reprezentanți ai ONG-urilor din educație și ai companiilor s-au întâlnit cu ministrul Sorin Cîmpeanu și echipa sa pentru discuții pe viitoarea lege a Educației.

Cei implicați “își doresc să contribuie cu expertiză pe arii specifice pentru temele de reformă. Întâlnirea a facilitat primul dialog cu Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu și echipa sa ministerială, privind cele mai importante măsuri de reformă pentru legea educației, pornind de la principiile definite și prin România Educată, proiect național inițiat de Președintele României, potrivit comunicatului de presă.  

„Cele 10 teme-cheie pentru sistemul de românesc de educație, lansate în discuție «O voce pentru educaţie», se regăsesc în România Educată și sunt prioritar în atenția noastră, la Ministerul Educației. Întâlnirea de lucru pe care ați organizat-o dezvoltă premisele unui parteneriat puternic. Am avut alături reprezentanți ai unor companii și organizații de business care împreună înseamnă peste 50% din PIB-ul României, precum și ai unor ONG-uri remarcabile in domeniul educației, alături de reprezentanți ai elevilor si părinților. Consider această întâlnire ca fiind un adevărat moment de referință în România”, a spus ministrul Educației, prezent la eveniment. 

Demersul va continua în ritm susținut sub forma unor grupuri tematice de lucru, pe cele 10 teme stringente de reformă, care vor contribui la modernizarea educației din România:

(1) Cariera didactică și parcursul profesional al cadrelor didactice

(2) Management școlar și guvernanța sistemului de educație

(3) Finanțare

(4) Curriculum (abordări curriculare pentru susținerea dezvoltării competențelor relevante în societatea actuală – literație, STEM și SEL- social and emotional learning),

(5) Evaluarea rezultatelor învățării

(6) Alfabetizare funcțională

(7) Educație incluzivă

(8) Digitalizare

(9) Învățământ dual

(10) Infrastructură

„Mediul de afaceri se implică de mulți ani în educație, prin programele derulate de companii, pentru a fi cât mai aproape de nevoile reale din business, îndeplinindu-și rolul de actor responsabil în comunitate”, a spus Adela Jansen, Coordonator al Coaliției pentru Dezvoltarea României.

Comunicatul Alianța „O Voce pentru Educație”, în întregime

 

Exit mobile version