A apărut Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, cu normele limbii actuale, prima ediție din ultimii 30 de ani și o lucrare mai ales pentru școală și profesori

1.942 de vizualizări
Foto: Colaj Edupedu.ro / Facebook.com/ Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”
Noul „Îndreptar ortografic, ortoepic, morfologic şi de punctuaţie” (ediţia a VI-a) (ÎOOP6), coordonat de academicianul Gabriela Pană Dindelegan, tocmai a ieşit de sub tipar, anunţă, miercuri, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române. Este prima ediție din 1995 încoace, potrivit Agerpres.

ÎOOP6 continuă tradiţia „Îndreptarelor” academice elaborate de Institutul de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române, fiind o lucrare esenţialmente normativă, menită să ofere soluţii corecte în cazurile de variaţie lingvistică, precizează institutul într-o postare pe Facebook.

Apărută la Editura Univers Enciclopedic, lucrarea are o largă destinaţie, adresându-se atât utilizatorilor specialişti, cât şi celor nespecialişti, tuturor acelora care folosesc limba română în manifestarea ei orală sau scrisă – de la elevi, studenţi, masteranzi, profesori la jurnalişti, editori, scriitori, traducători, jurişti etc.

În cele 352 de pagini, cartea răspunde celor mai dificile întrebări normative, asigurând utilizarea corectă a limbii române literare actuale.

„ÎOOP6 are două părţi: în prima parte, se prezintă criteriile de elaborare a lucrării, precum şi principiile ortografiei româneşti, urmate de sinteze normative pentru fiecare dintre clasele lexico-gramaticale; partea a doua, destinată vocabularului propriu-zis, cuprinde, în ordine alfabetică, cuvintele şi formele cu dificultăţi normative. Se includ aici fie cuvinte cu greşeli curente de utilizare (în scriere, în pronunţie, în silabaţie, în despărţirea la capăt de rând, în accentuare, în flexiune etc.), fie cuvinte cu variaţie de uz, recomandându-se, în fiecare caz, forma literar corectă”, precizează sursa citată.

Din echipa de elaborare, coordonată de Gabriela Pană Dindelegan, au făcut parte Cristiana Aranghelovici, Adnana Boioc Apintei, Raluca Brăescu, Ştefan Colceriu, Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae, Irina Nicula Paraschiv, Gabriela Pană Dindelegan. Revizie: Rodica Zafiu, Emanuela Timotin, Cristian Moroianu.

Lucrarea, public dezbătută, a primit acordul ştiinţific din partea Comisiei academice de cultivare a limbii şi a Consiliului ştiinţific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” şi a fost aprobată şi de conducerea Academiei Române.

Citește și:
Primul îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație din ultimii 29 de ani ar putea să ajungă în librării în toamnă. Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică: Ne gândim la o variantă online, dar peste câteva luni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Inspecția specială

DOCUMENT Inspecția specială și susținerea lucrării pentru gradul didactic I se realizează online, potrivit Ministerului Educației. Celelalte precizări pentru definitivat și gradul II / Criteriile generale pentru selecția profesorilor metodiști

Inspecția specială și susținerea lucrării metodico-științifice pentru obținerea gradului didactic I se realizează online, potrivit unei adrese a Ministerului Educației către inspectoratele școlare. Inspecțiile pentru obținerea definitivatului și pentru gradului…
Vezi articolul

BREAKING EXCLUSIV Licitația pentru Biblioteca Școlară Virtuală s-a finalizat. Câștigătorul este Asocierea dintre S & T România, Trencadis Corp SRL și Ascendia / Printre acționari ai firmelor câștigătoare, foști consultanți ai Vioricăi Dăncilă și Klaus Iohannis

Câștigătorul licitației pentru Biblioteca Școlară Virtuală este Asocierea dintre S & T România (Leader), Trencadis Corp SRL, Ascendia, Cyberllence Inovatie, Software Imagination & Vision, S&T CZ s.r.o. și Tema Energy…
Vezi articolul

Consiliul Tineretului din România: Propunerea sectorului de tineret nu se regăsește în forma adoptată a PNRR / “Un pas în spate” pentru mecanismele de reziliență ale României

Consiliul Tineretului din România își exprimă, printr-un comunicat emis vineri, “profunda dezamăgire” față de faptul că propunerile sectorului de tineret pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, intitulate CRESC Tineret,…
Vezi articolul