2,7 milioane de lei pentru Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori – IJSO 2024, organizată în decembrie la București. Țările participante plătesc o taxă de 1.000 de dolari, care ajung la Politehnica București – proiect de HG

258 de vizualizări
Foto: © Sidelnikov | Dreamstime.com
2,7 milioane de lei au fost alocate pentru Olimpiada de Științe pentru Juniori, care va avea loc în perioada 2-12 decembrie la București. La olimpiadă vor participa 813 persoane. Dintre aceștia, 617 participanți sunt din străinătate, după cum prevede Proiectul de Hotărâre de Guvern pus în consultare publică de Ministerul Educației joi, 18 iulie.

Cea de-a 21-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori va fi organizată în premieră de România, care va găzdui elevi și profesori din 60 de țări. Ministerul Educației și Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București se ocupă de organizare.

De menționat este faptul că numărul participanților a crescut de la 550 de persoane din 55 de țări, așa cum era specificat în Memorandumul aprobat de Guvern pe 30 mai 2024, la 813 persoane din 60 de țări. Numărul participanților care vor veni din străinătate este de 617.

O posibilă explicație pentru creșterea numărului de participanți este că până acum au fost organizate preînscrieri. Urmează ca înscrierile să înceapă pe 29 iulie, după cum se arată pe ijsoweb.org.

Numărul total include elevi participanți, elevi voluntari însoțitori, lideri, observatori și membri ai bordului internațional.

Concret, sunt 360 de elevi (6 elevi din fiecare țară), 30 de elevi voluntari însoțitori, 180 de lideri, 60 de observatori și 7 membri ai bordului internațional.

Taxa de participare pentru fiecare echipă este în valoare de 1.000 USD, se mai menționează în proiectul de HG. 75% din încasări vor fi folosite pentru a acoperi cheltuielile de masă și cazare pentru lideri și observatori. Restul de 25% vor acoperi costurile operaționale ale IJSO, urmând să revină trezorierului organizației în termen de 6 luni.

Observatorii vor achita taxe în valoare de 1.500 USD. Banii, colectați și păstrați de statul român, vor acoperi o parte din cheltuielile de masă și cazare pentru elevi.

Sumele care le revin celor implicați sunt următoarele:

  • Liderii și observatorii, precum și membrii bordului internațional vor primi 525lei/persoană/zi (pentru cazare și masă);
  • Elevii participanți și elevii voluntari însoțitori vor primi 350lei/persoană/zi (pentru cazare și masă);
  • Membrii comisiei de coordonare și evaluare vor primi 75lei/persoană/zi (pentru masă).

Alte cheltuieli includ:

  • 84.325 lei vor fi utilizați pentru materiale publicitare și de secretariat;
  • 4.000 lei/echipă vor fi folosiți pentru achiziționarea Kitului experimental;
  • 159lei/persoană vor fi folosiți pentru organizarea unei excursii la Sinaia și Bran;
  • 40.000 lei vor reveni cheltuielilor de întreținere a platformei Olympify. 
Hotărâre de Guvern privind aprobarea normativelor de cheltuieli și a devizului estimativ pentru organizarea și desfășurarea Olimpiadei Internaționale de Științe pentru Juniori:
Anexa – Normativele de cheltuieli și devizul estimativ:
Nota de fundamentare:

Foto: © Sidelnikov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Echivalarea unei diplome de studii emisă în alt stat: Dacă există suspiciuni că actele depuse la dosar nu ar fi autentice, se suspendă procedura de echivalare a diplomei pe perioada verificărilor

Procedura de echivalare a unei diplome de studii emisă în străinătate care prezintă suspiciuni privind autenticitatea va fi suspendată până la finalizarea cercetărilor, prevede ordinul de ministru nr. 4620 privind…
Vezi articolul

Salariul de profesor al soției președintelui: 3.440 de lei, net / În 2022 a câștigat mai mult din chirii, decât de la școală / Președintele Iohannis și-a publicat declarația de avere pe anul în curs

Carmen Iohannis, soția președintelui Klaus Iohannis, a câștigat în ultimul an 41.283 de lei, ca profesor de limba engleză la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din Sibiu, conform ultimei declarații de avere depusă…
Vezi articolul

VIDEO Inspectorul școlar general din Botoșani susține că examenele de admitere la colegiile naționale „se dau și acum”, dând exemplu două licee: „Sunt cumva puțin la limita legii, dar se dau în condiții ok” / UPDATE: Șeful ISJ susține că se referea la admiterea în clasa a V-a

UPDATE: Inspectorul școlar general, Bogdan Suruciuc, a contactat redacția Edupedu.ro și a precizat că se referea, de fapt, la admiterea în clasa a V-a la cele două colegii. Știrea inițială:…
Vezi articolul

BREAKING Viabilitatea posturilor de profesori nu se mai stabilește la școală, ci de către inspectorate, iar profesorii care se titularizează în vara 2024 vor fi obligați să predea în școala în care au luat postul cel puțin un an școlar

Reguli noi în privința angajării profesorilor în școli, anunțate de Ministerul Educației. Instituția anunță că, potrivit ordinului de ministru care prevede condițiile mobilitate a personalului, trimis spre publicare în Monitorul…
Vezi articolul