În această săptămână, încă 930 000 doze de vaccin gripal vor ajunge la direcțiile de sănătate publică și mai apoi în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.
Cu dozele distribuite în această săptămână, Ministerul Sănătății a repartizat, în total, 2.430.000 de doze de vaccin, reprezentând peste 80% din numărul total achiziționat pentru sezonul 2020-2021. Ultima tranșă de doze de vaccin gripal va fi asigurată la începutul lunii decembrie.
Reamintim că, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuți.
Până la data de 15 noiembrie, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății, au fost vaccinate un număr de 652.393 persoane din categoriile la risc.
Conform Istitutului Național de Sănătate Publică (INSP), la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripa clinica, IACRS si pneumonii) a fost de 43.871, cu 48.1% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (84.603) și cu 2.6% mai mic comparativ cu cel din saptamana anterioara (45.068).
Până în prezent a fost înregistrat un singur caz de gripă confirmat la laborator și niciun deces confirmat cu virus gripal.
Sursă foto: Pixabay