500 de burse oferite de statul român pentru studenți străini care provin din afara UE, în anul universitar 2023-2024. MAE: Au fost înregistrate peste 50.000 de cereri

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.com

500 de burse vor fi acordate din partea statului român, prin intermediul Ministerului de Externe și cu sprijinul Ministerului Educației, pentru studenți străini care provin din afara spațiului Uniunii Europene, în anul universitar 2023-2024, a anunțat MAE, citat de Agerpres. Instituția precizează că, în acest sens, în perioada decembrie 2022-martie 2023 au fost înregistrate 50.858 de cereri pentru astfel de burse, în creștere față de anii anteriori.

Potrivit MAE, cele peste 50.000 de cereri continuă tendința de creștere care se simte după pandemie, având în vedere că s-au înregistrat:

Conform MAE, acest lucru arată “interesul tot mai mare al studenţilor străini de a beneficia de oferta educaţională a universităţilor româneşti”, iar o contribuţie majoră în acest sens a avut-o digitalizarea procesului de depunere a candidaturilor, în limbile engleză şi franceză, pe platforma electronică StudyinRomania, pusă la dispoziţie de MAE, cu sprijinul Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI).

Procesul de selecţie a studenţilor a avut în vedere criterii legate de excelenţa academică, diversitatea geografică şi echilibrul de gen, precum şi obiectivele de politică externă ale României în relaţie cu statele de provenienţă ale candidaţilor.

Cei 500 de bursieri selectaţi provin din 116 state de pe cinci continente, 46,4% fiind din Africa Sub-sahariană, 11,8% din Asia de Sud şi de Est, 8,4% din America de Sud, 7,8% din America Centrală, 5,4% din Caucaz şi Asia Centrală, 5,2% din Orientul Mijlociu, 4,6% din Caraibi, 3,8% din Africa de Nord, 3,6% din Golful Persic şi 3% din restul regiunilor, mai precizează MAE.

Dintre acestea, 288 de burse au fost acordate pentru studii de licenţă, 202 pentru studii de master şi 10 pentru studii doctorale.

Foto: © Kasto80 | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version