50 de locuri în două clase de învățământ dual, din toamnă, pentru elevi care vor să devină instalatori, în București și Constanța. Încă din școală au avantaje de până la 1.000 de lei pe lună

Foto: ENGIE

Două noi clase de învățământ profesional în sistem dual, în București și Constanța, având calificarea de instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze sunt înființate de Asociația Hands across Romania și ENGIE Romania, potrivit unui comunicat de presă. Pentru calificarea a 50 de tineri, ce urmează să fie selectați pentru anul școlar 2022-2023, investiția companiei este de 2.300.000 de lei.

Programul de învățământ profesional în sistem dual, „Energie pentru meseria mea”, este desfășurat în parteneriat cu Liceul Tehnologic “Tomis” din Constanța, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din București și cu sprijinul asociației Hands Across România.

Până acum, 165 de elevi din București, Brașov și Galați au ales programul de învățământ profesional dual, derulat de compania amintită, iar prima generație de absolvenți lucrează deja în cadrul filialelor companiei. Pentru calificarea celor 215 elevi, compania din domeniul energiei investește aproximativ 10.000.000 de lei.

Avantaje financiare multiple: până la 1.050 de lei lunar

Elevii care optează pentru programul de învățământ profesional în sistem dual “Energie pentru meseria mea” se bucură de avantaje financiare multiple, pe până la 1.050 de lei lunar. Suplimentar față de bursa lunară acordată de statul român, în valoare de 200 de lei, compania care susține școala duală oferă:

“În urmă cu patru ani, am luat decizia de a demara propriul program vocațional, ca răspuns la deficitul de tineri cu o calificare tehnică. Prima generație de absolvenți, care s-a alăturat anul trecut filialelor noastre, ne-a confirmat faptul că investiția în acest tip de învățământ dual este benefică și că ne putem baza pe energia tinerilor dornici să învețe o meserie de viitor. Continuăm să susținem acest proiect prin înființarea a două noi clase de elevi”, a declarat Eric Stab, directorul general al companiei.

În primul an de studiu, elevii beneficiază de 40 de zile de formare practică, urmând ca în anii următori această perioadă să se extindă până la 120 de zile. În baza parteneriatului existent între companiile grupului și instituțiile de învățământ partenere, elevul beneficiază de formare teoretică și practică, timp de trei ani, în baza unui contract de pregătire practică. Școala asigură resursele umane și financiare pentru formarea teoretică, iar compania pe cele pentru formarea practică a elevilor.

Exit mobile version