30 de diplome de la Universitatea de Construcții București, anulate pentru că deținătorii nu absolviseră facultatea. Ce spune rectorul

1.786 de vizualizări
Universitatea de Construcții București anunță că a anulat 30 de diplome “emise fără ca titularii acestora să aibă calitatea de absolvent al unui program de studii de licență al Facultății de Geodezie”. După ce publicația Vice a scris că Universitatea de Construcții din București a produs 30 de ingineri cu diplome false, rectorul Radu Văcăreanu spune într-un comunicat de presă că a anulat aceste diplome după ce a dispus un audit pentru a verifica diplomele de licență “emise pe perioada mandatului de secretar-șef al doamnei Bunea la Facultatea de Geodezie, 2001-2018, constatându-se neconcordanțe între documentele de studii întocmite de aceasta și asumate de decan”.

“Perioada pentru care au fost identificate aceste nereguli este cuprinsă între sesiunea din iulie 2003 și cea din februarie 2016”, spune Radu Văcăreanu, care precizează că ocupă funcția de rector din martie 2016.

Rectorul Universității Tehnice de Construcții București declară că a cerut verificarea diplomelor de licență, după ce un audit intern din iulie 2018 la Facultatea de Geodezie a constatat “însușirea nelegală a unor burse sociale de către secretarul-șef al Facultății de Geodezie, Mirela Bunea”.

Comunicatul de presă integral remis de Universitatea de Construcții București:

“Urmare a informațiilor vehiculate în spațiul public, Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) prin reprezentantul legal, prof. dr. ing. Radu Văcăreanu, face următoarele precizări cu privire la situația unor diplome de la Facultatea de Geodezie.

Conducerea UTCB a dispus, prin rectorul acesteia, efectuarea unui audit intern în iulie 2018, sub coordonarea auditorului Universității, la Facultatea de Geodezie, pentru verificarea modului în care se alocau și se plăteau bursele sociale și de ajutor social ocazional către studenții respectivei facultăți, în urma identificării, de către Serviciul Social al Universității, a unei neconcordanțe între situația dosarului unui student și declarația acestuia cu privire la neîncasarea bursei sociale.

După primele constatări ale auditului intern, rectorul UTCB a sesizat în termen legal organele competente – și anume Secția 7 Poliție – să investigheze însușirea nelegală a unor burse sociale de către secretarul-șef al Facultății de Geodezie, Mirela Bunea.

Sumele însușite au fost integral recuperate de la fosta secretar șef, care și-a recunoscut faptele și a demisionat la solicitarea conducerii Universității. De asemenea, prin decizie a rectorului, în urma unei cercetări disciplinare, au încetat relațiile contractuale dintre UTCB și soțul secretarei-șef Mirela Bunea, parte reclamată în plângerea penală depusă de conducerea UTCB.

În noiembrie 2018, un al doilea audit intern dispus de către rectorul Universității a procedat la verificarea diplomelor de licență emise pe perioada mandatului de secretar-șef al doamnei Bunea la Facultatea de Geodezie, 2001-2018, constatându-se neconcordanțe între documentele de studii întocmite de aceasta și asumate de decan. Perioada pentru care au fost identificate aceste nereguli este cuprinsă între sesiunea din iulie 2003 și cea din februarie 2016.

În baza discrepanțelor identificate de auditul intern în documentele întocmite de secretarul șef al Facultății de Geodezie, în raport de prevederile legale în care se statuează faptul că ”rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară”, rectorul Universității, în vederea respectării și aplicării legii, și ca urmare a Hotărârii Senatului UTCB, a dispus anularea unui număr de 30 de diplome emise fără ca titularii acestora să aibă calitatea de absolvent al unui program de studii de licență al Facultății de Geodezie.

În acest context, având în vedere faptul că fiecare titular al diplomei obținute în mod ilicit a trebuit să fie notificat de această anulare, și știind că publicarea unei situații de fapt în Monitorul Oficial al României o face opozabilă „erga omnes”, a fost necesar ca Universitatea să întreprindă demersuri în acest sens. Astfel, pentru a produce efecte legale, deciziile de anulare au fost publicate în Monitorul Oficial al României, indicând seriile și numerele actelor de studii anulate.

Un număr de nouă diplome au fost anulate prin act administrativ intern la nivelul Universității, ele fiind întocmite, dar nefiind ridicate de titularii acestora. Astfel, aceste nouă diplome nu au fost utilizate de titularii acestora.

Ca urmare a acestor constatări referitoare la actele de studii, o a doua plângere penală a fost depusă în atenția organelor abilitate să investigheze situația produsă și să identifice persoanele vinovate. Subliniem că aceste fapte au fost constatate de către actuala conducere a Universității în urma unor proceduri interne derulate la solicitarea rectorului UTCB, și au fost aduse la cunoștința organelor abilitate de îndată ce au fost
constatate. Mandatul actualei conduceri a început în martie 2016, Ulterior încheierii misiunii de audit privind actele de studii de la Facultatea de Geodezie, rectorul UTCB a dispus continuarea auditului la toate facultățile Universității.

Pentru trei facultăţi în care auditul a fost finalizat, nu s-a identificat nicio altă situație de această speță. Pentru celelalte trei facultăți auditul intern este în desfășurare, până în acest moment nefiind semnalată nicio situație neconformă.

Aceste fapte fără precedent în Universitatea noastră nu pot aduce atingere calității profesionale a zecilor de mii de absolvenți ai UTCB care și-au obținut diplomele în mod corect, parcurgând programe de studii foarte dificile, cu multă sârguință, dăruire și pasiune pentru inginerie.

Ne exprimăm la finalul acestui punct de vedere și convingerea că deontologia profesională va motiva publicațiile ce au inclus materiale despre situația unor diplome de inginer geodez de la Facultatea de Geodezie în numerele lor tipărite, respectiv în edițiile electronice, să publice și acest punct de vedere al Universității Tehnice de Construcții București.

În numele comunității academice a Universității Tehnice de Construcții București,
Prof. dr. ing. Radu Văcăreanu, Rector UTCB”

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Scenariul hibrid de începere a școlii, propus de Ministerul Sănătății: Distanța fizică redusă la jumătate între copii, masca e obligatorie tot timpul doar pentru învățătoare și educatoare, profesorii o pot da jos la cursuri

Reducerea distanței fizice între copii sau între elevi de la 2 metri, cât era până acum, la doar 1 metru, indiferent de ciclul de învățământ preuniversitar, este principala măsură nouă…
Vezi articolul
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

EXCLUSIV Institutul care elaborează curriculumul școlar se comasează cu instituția care concepe subiectele de examene: Centrul Național de Politici și Evaluare, numele noii instituții care unește IȘE și CNEE

Guvernul Orban a comasat astăzi, prin Ordonanță de Urgență, două instituții din subordinea Ministerului Educației. Este vorba despre Institutul de Științe ale Educației (care concepe curriculumul și programele școlare) și…
Vezi articolul

A murit Sir Ken Robinson, autor și expert în domeniul Educației, cunoscut în toată lumea pentru ideile sale despre școală și creativitate. VIDEO Robinson, TED Talk: „Toți copiii se nasc artiști, însă noi nu dezvoltăm creativitatea, suntem educați să o lăsăm în urmă”

Sir Ken Robinson, poate cel mai cunoscut autor și expert de renume mondial în domeniul Educației, a murit sâmbătă, la vârsta de 70 de ani, de cancer. Anunțul a fost…
Vezi articolul

Liviu Maha, rectorul ales al Universității Al.I. Cuza din Iași: Nu sunt membru al niciunui partid, am fost întotdeauna împotriva amestecului dintre politic și academic / Trebuie să acordăm o mai mare atenție pregătirii psihopedagogice a viitorilor profesori din preuniversitar

Rectorul nou-ales al Universității Al.I. Cuza din Iași, Liviu Maha, a declarat pentru Edupedu.ro că nu este membru al niciunui partid politic. Profesorul de economie care l-a detronat pe Tudorel…
Vezi articolul