Formarea a 3.500 de profesori pentru a deveni creatori de resurse educaționale deschise va fi o nouă direcție pe care va continua programul CRED, potrivit declarației făcute de secretarul de stat din Ministerul Educației, Maria Manea. Aceasta a spus că o altă componentă care va fi dezvoltată în viitorul apropiat va fi formarea directorilor și a inspectorilor pentru abilitare curriculară.
Declarațiile au fost făcute la conferința Vaccinare și testare pentru învățare, din cadrul campaniei naționale, la Pitești, în județul Argeș.
Maria Manea: „Cel mai cunoscut proiect al Ministerului Educației este proiectul CRED, pentru că acoperă cel mai mare grup țintă de profesori. Și aici voi spune că lucrurile nu sunt întotdeauna, de fapt nu sunt niciodată perfecte, sunt perfectibile – vă spuneam că am constituit o serie de grupuri de lucru la minister. Doamna Merima Petrovici, managerul de proiect, a spus așa: Ne mai rămân niște bani din proiectul CRED, haideți să vedem în baza cărei nevoi îi putem folosi. Mai mulți colegi din Ministerul Educației au venit cu niște fișe-concept și am selectat, prin hotărârea domnului ministru, care să fie cele două direcții către care vom merge în CRED.
Prima dintre ele este aceea a unei activități în care se presupune formarea a 3.500 de profesori din sistem în a deveni creatori de resurse educaționale deschise. De ce? Pentru că noi avem multe resurse educaționale deschise, dar foarte puține care se înscriu de fapt în ceea ce înseamnă resurse educaționale deschise de calitate. Și atunci trebuie să formăm o elită a profesorilor capabili de a deveni creatori de resurse educaționale deschise care să multiplice în cascadă cunoașterea, știința, priceperea și celorlalți colegi. A doua acțiune va merge în direcția formării directorilor. După ce se va termina concursul de directori, se presupune că toamna ar fi cel mai rezonabil moment în care vom putea face asta, după titularizare, definitivat, examene naționale, concursul de directori.
Odată finalizat concursul de directori, vor putea să participe la formarea de abilitare curriculară, pentru că profesorii în CRED au fost formați pe abilitare curriculară și directorii sunt cei care merg în asistență la profesorii formați pe abilitare curriculară, dar ei nu au fost formați. Vom merge în direcția formării directorilor și încercăm și pe cea a inspectorilor școlari care fac inspecțiile de specialitate. Aceste două aspecte în CRED, pe care să le urmăriți”.
CRED este cel mai mare proiect al Ministerului Euducației – în valoare de 42 de milioane de euro, care presupune formarea a 55.000 de profesori (15.000 din învățământul primar și 40.000 dimn cel gimnazial).
Secretarul de stat Manea a anunțat la Dâmbovița că până acum au fost formate în acest program 35.223 de cadre didactice.
Săptămâna trecută Maria Manea a mai anunțat că peste 28 de mii de profesori vor fi formați într-un nou proiect cu finanțare europeană, numit PROF. Vor fi modificări fundamentale în modul în care se face formarea inițială și formarea continuă a cadrelor didactice, a spus oficialul.
Maria Manea a mai spus că proiectul de 28 milioane de euro pleacă de la faptul că formarea cadrelor didactice este deficitară și că Ministerul Educației este într-un grup de lucru la nivel european, grup care până anul viitor va crea un cadru comun la nivelul Uniunii pentru stabilirea normativelor de formare inițială și continuă a cadrelor didactice.
Foto: ISMB