În total, 344 de unități de învățământ se află astăzi în scenariul roșu, cu 237 mai puține decât ieri, potrivit ultimului buletin informativ transmis de Ministerul Educației.
– 12.704 unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 4.608 unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
– 344 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm că dintre cele 344 de unități aflate în această situație, numai 151 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 193 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.
Comparativ, Ministerul Educației raporta ieri:
– 12.540 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
– 4.535 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
– 581 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online. Menționăm că dintre cele 581 de unități aflate în această situație, numai 139 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate. Diferența de 442 de unități de învățământ rezultă ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează și/sau a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare.
Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.
Foto: © Maksym Yemelyanov | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.