130 de elevi din Bistrița-Năsăud au rămas cu situația neîncheiată pentru că nu au mai venit la ore / Aproape jumătate sunt de la școli postliceale și au preferat să se angajeze sau să plece la muncă în străinătate, potrivit Inspectoratului școlar județean

321 de vizualizări
Foto: © Vadreams | Dreamstime.com
La sfârşitul anului şcolar 2021-2022, numărul elevilor cu media finală neîncheiată era de 319, dar dintre aceştia 193 s-au reînscris pentru continuarea studiilor. Aceștia sunt în risc de abandon școlar: fie s-au retras la cerere, fie au plecat la muncă în străinătate, semnalează Inspectoratul școlar județean Bistrița-Năsăud, scrie Agerpres.

Aproximativ 130 de elevi din judeţul Bistriţa-Năsăud, cei mai mulţi de la şcolile postliceale, au rămas cu situaţia neîncheiată odată cu debutul noului an şcolar, motiv pentru care sunt în risc de abandon şcolar, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ).

Din cei 126 cu situaţia neîncheiată, 50 sunt elevi de la şcoli postliceale care au renunţat la studii, preferând să se angajeze sau să plece la muncă în străinătate.

În celelalte cazuri este vorba despre:

  • elevi care au împlinit 18 ani şi s-au retras la cerere; elevi plecaţi cu părinţii în străinătate; deţinuţi înscrişi în programul “A doua şansă” care s-au transferat la alte penitenciare şi nu au continuat cursurile (şapte cazuri);
  • elevi declaraţi în abandon şcolar care au spus că preferă să continue în învăţământul privat;
  • elevi care au acumulat foarte multe absenţe, mai scrie Agerpres.

Printre cei care au absentat foarte mult de la cursuri se află o fetiţă de clasa întâi, care iniţial a fost retrasă, apoi a fost reînscrisă, dar şi elevi aflaţi în sistemul de protecţie, care au plecat de la casa de tip familial din oraşul Beclean şi nu au frecventat şcoala pentru a putea fi evaluaţi (patru cazuri). De asemenea, ISJ a mai semnalat și cazul unei fete plecate din aceeaşi casă de tip familial, care este însărcinată şi este considerată cu risc de abandon şcolar.

Foto: © Vadreams | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, pot aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apel deschis până pe 30 noiembrie 2023 pentru 1.500 euro/elev sprijinit

Ministerul Educației a deschis apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”. Alocarea financiară pentru apelul de proiecte este de 25 de milioane de…
Vezi articolul

Doi elevi medaliați cu aur la Olimpiada Națională de Matematică: Când nu fac matematică, am o pasiune pentru fizică și aș vrea să o folosesc pentru a descoperi ce se va întâmpla cu lumea / Matematica și fizica definesc universul și tot ce trăiește în el

Dintre cei 94 de concurenți de la clasa a VIII-a, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică de la Huși, Robert Isepciuc de la Colegiul Național din Iași și Gabriel…
Vezi articolul

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024, propune președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache

Președintele Federației Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache, a declarat pentru Edupedu.ro că va propune ca „Școala altfel” și „Săptămâna verde” să fie integrate în trunchiul comun, în anul școlar 2023-2024,…
Vezi articolul