Academia de Studii Economice din București, Universitatea Babeș-Bolyai și UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca conduc clasamentul universităților românești incluse în ranking-ul Times Higher Education pentru țări cu economii emergente 2021, publicat marți seară. În total, 13 instituții românești au fost incluse în acest clasament, dar numai primele trei figurează în jumătatea superioară, în segmentul inferior al acesteia. Celelalte zece apar, toate, pe ultimele 100 de locuri din topul general.
Primele trei universități românești incluse în această ediție apar în segmentul de mijloc al ranking-ului, dar peste pragul de 300. Toate celelalte figurează pe pozițiile 501+, din totalul de 606. În clasamentul general, unde cel puțin universitățile de pe locurile 501+ sunt listate în ordine alfabetică, Universitatea de Vest din Timișoara (West University) figurează pe ultimul loc, 606.
Topul universităților românești în Times Higher Education Emerging Economies Ranking 2021:
- ASE București – 201-250
- Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca – 251-300
- UMF Iuliu Hațieganu Cluj-Napoca – 251-300
- Universitatea A.I. Cuza Iași – 501+
- Universitatea din București – 501+
- Universitatea Dunărea de Jos Galați – 501+
- Universitatea George Emil Palade Tg. Mureș – 501+
- UMF Grigore T. Popa Iași – 501+
- Universitatea Politehnică din București – 501+
- Universitatea Politehnica din Timisoara – 501+
- Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – 501+
- Universitatea Transilvania Brașov – 501+
- Universitatea de Vest Timișoara – 501+
Țări din regiune cu o populație mică decât România, precum Ungaria, Republica Cehă, Grecia sau Estonia, au rezultate considerabil mai bune, în ansamblu. Spre comparație:
- Republica Cehă este prezentă cu 18 universități, dintre care șase în jumătatea superioară a clasamentului
- Ungaria este prezentă cu nouă universități, dintre care cinci în jumătatea superioară a clasamentului
- Grecia e prezentă cu 10 universități, dintre care opt în jumătatea superioară a clasamentului
- Estonia – trei universități, toate în jumătatea superioară
- Croația – două universități, una în jumătatea superioară
- Bulgaria – o universitate, în jumătatea inferioară
- Serbia – două universități, una în jumătatea superioară
- Slovacia – șase universități, dintre care două în jumătatea superioară.
Clasamentul analizează universitățile folosind 13 indicatori de performanță în patru domenii: predare, cercetare, transfer de cunoștințe și perspectivă internațională. Sunt luate în considerare universitățile din țările emergente așa cum sunt ele clasificate în grupul FTSE al London Stock Exchange.
Top 5 este revendicat total de universități din China – Tsinghua, Universitatea din Beijing, Zhejiang, Fudan și Universitatea Jiao Tong din Shanghai. Prima universitate din afara Chinei, în Ranking, este Universitatea de Stat Lomonosov din Moscova.