1.259 de școli și grădinițe se află astăzi în scenariul roșu – Ministerul Educației

2.717 vizualizări
Bursă lunară
Bursă lunară Foto: Dreamstime.com
Încă 219 grădinițe și școli au intrat peste weekend în scenariul roșu, cu predare exclusiv online, potrivit buletinului informativ transmis astăzi de Ministerul Educației. Astfel, în total, 1.259 de unități de învățământ se află în scenariul 3.

Prin urmare, astăzi, 19 octombrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv al municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

  10.790 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.

 5.607 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

– 1.259 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3) implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Dintre cele 1.259 de unități aflate în această situație, 313 de unități de învățământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 946 unități de învățământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidență a cazurilor din localitatea în care funcționează ori a infrastructurii școlare/școli în care se execută diverse lucrări de reabilitare. 

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Hotărârile privind scenariul de funcționare pe parcursul anului școlar se actualizează săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.

Foto: Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Școala începe peste o săptămână. Principalele modificări pentru elevi și profesori: module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe / Calendarul anului școlar 2022-2023

Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Vezi articolul

Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației, răspuns la criticile privind temeiul legal al examenelor din 2025: Din punctul nostru de vedere metodologia de organizare și desfășurare a examenelor naționale respectă în integralitate dispozițiile legale

Ministerul Educației precizează că cele două proiecte de ordin pentru organizarea BAC și Evaluarea Națională la clasa a VIII-a în anul școlar 2024-2025 “respectă în integralitate dispozițiile legale aplicabile de…
Vezi articolul