Op Ed / Silvia Dinică, senatoare membră a comisiei de învățământ: Dosarul cu șină și marea șansă de a primi „A doua șansă” la educație

Ne-am cutremurat cu toții în 2022, când am aflat de drama fetiței care voia să meargă la școală, iar școala nu o primea, pentru că depășise vârsta clasei. Este dureros să vezi cum sistemul care ar trebui să ofere șanse egale tuturor copiilor le taie din rădăcină pe toate. Această fetiță ar fi trebuit să beneficieze de programul „A doua șansă”, dar el nu se organiza la școala din comuna în care locuia.

La fel ca în cazul ei, în toată România șansele copiilor care își doresc să meargă sau să revină la școală sunt anulate. Programul „A doua șansă” ar putea fi o soluție. Însă fie nu sunt suficiente școli care organizează programul, fie înscrierea este condiționată de celebrul dosar cu șină. Asta, dacă ajunge la copii informația că programul se organizează. Sau dacă mai știu unde e școala. Sau dacă au știut vreodată unde se află ea. Lucrurile nu s-au schimbat mult de atunci, deși am făcut ceva pentru asta.

În 2023, când am avut pe masa Parlamentului legile Educației, am propus ca înscrierea în program să se facă mai ușor, pe baza unei cereri simple și inclusiv online. Am făcut acest lucru din convingerea că orice copil, orice tânăr care își dorește să se întoarcă la școală ar trebui să o poată face cât mai ușor. Ministerul Educației ar fi trebuit să modifice procedurile, pentru că legea, îmbunătățită cu ajutor nostru, o impune. Copiii ar fi avut ocazia să se întoarcă mai ușor la școală.

Ca să mă asigur că se întâmplă ceea ce am scris în lege, am întrebat Ministerul Educației dacă elevii se pot înscrie online în program și câți elevi sunt înscriși. Am aflat cu stupoare că procedura este aceeași, deși am propus simplificarea ei. Dosarul cu șină încă stă ca un zid față în față cu „a doua șansă” la educație.

Cerusem date și în 2022, iar acum am aflat din nou că pentru prea puțini copii din sutele de mii care sunt în afara școlii se deschide cu adevărat ușa pentru ca ei să intre. Din cei 25 de ani de existență, în ultimii zece ani, de când programul cuprinde și învățământul primar, și pe cel secundar, numărul total al beneficiarilor a ajuns timid de la 11.080, în 2014, la 20.799.

Ministerul s-ar putea lăuda că numărul s-a dublat. Dar este prea puțin. 400.000 de copii sunt în afara sistemului de educație, conform UNICEF. Numărul lor tot crește. Sunt copii nevăzuți, copii pur și simplu ignorați de Ministerul Educației, în numele eternului dosar cu șină. La fel ca multe programe care ar trebui să crească participarea la școală și performanțele elevilor, programul „A doua șansă” este tratat cu aceeași superficialitate de minister.

M-am uitat la cifrele pe județe și am fost șocată să văd cât de puțini elevi reușește sistemul de educație să recupereze. În Botoșani și în Vaslui, de exemplu, niciun elev nu beneficiază de „A doua șansă” în învățământul primar. Vaslui este „campion” și la nivel gimnazial, cu doar 19 elevi înscriși în program, în condițiile în care 473 de elevi au abandonat şcoala în Vaslui în 2019, iar în risc de abandon de aflau peste 30% dintre elevi. Poate neîntâmplător, Vaslui este și în topul județelor cu cele mai puține medii peste 5 la evaluarea națională în 2023. Acest județ a fost dominat 20 de ani de PSD, prin Dumitru Buzatu, politicianul prins cu șpagă în portbagajul mașinii.

Statul român e condus de politicieni certați cu educația și împăcați cu indiferența. Modelul lor de succes sunt hoția și descurcăreala. Educația nu contează pentru niciunul dintre ei, drept dovadă educația din România se duce tot mai în jos fără ca lor să le pese. În România acestor politicieni, dacă nu ai avut noroc de prima șansă la educație, e foarte probabil să nu ai nici de a doua.

Nota redacției: Silvia Dinică este membru al partidului USR. Opiniile sale nu reprezintă poziția redacției.